Starea medicului Carol Stanciu este stabilă
Dimensiune font:
Starea prof. dr. Carol Stanciu, fondatorul Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi, este stabilă, după ce reputatul specialist a suferit vineri, 25 iulie, un infarct. Medicul este internat la Institutul de Boli Cardiovasculare „G. Georgescu”, pentru tratament de specialitate. Specialiştii l-au supus unei intervenţii de protezare cardiacă, fiindu-i implantat un stent. Reprezentanţii unităţii susţin că starea de sănătate a prof. Stanciu se menţine stabilă, acesta depăşind starea critică. Carol Stanciu, în vârstă de 76 de ani, este medic primar gastroenterolog, membru de onoare al Academiei Române, iar în perioada 1992-2004 a fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”. Este cel care, în 2003, a pus bazele Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau