Ştefan Georgescu a revenit pe postul de director medical
Dimensiune font:
Prof. dr. Ştefan Georgescu a revenit pe postul de director medical al Spitalului „Sf. Spiridon”, funcţie pe care a mai ocupat-o, tot cu titlu interimar, până a fi numit rector interimar al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF), în noiembrie 2015. „A fost organizat concursul, iar singurul candidat a fost dumnealui”, a precizat dr. Liviu Stafie, director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi şi membru al comisiei de concurs.
Menţionăm că Ştefan Georgescu a mai ocupat funcţia de director medical interimar la „Sf. Spiridon” în urma pensionării prof. dr. Gheorghe Bălan, din iulie 2015 până în noiembrie, când a fost numit rector interimar al UMF. De atunci, funcţia a fost ocupată de dr. Mihaela Prelipcean, medic epidemiolog şef al Serviciului de Prevenire şi Control a Infecţiilor Nozocomiale din cadrul unităţii. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau