Student din Tudor, cu gâtul tăiat la spital
Dimensiune font:
Un student din campusul Tudor Vladimirescu a fost înjunghiat în cursul nopţii trecute în căminul T11, fiind transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Ionuţ C., de 23 de ani se pare că ar fi fost agresat de unul dintre colegi, în timpul unei petreceri. „Pacientul a ajuns la noi cu plagă înjunghiată de 8 cm, submandibular, în urma unei agresiuni. A fost internat la Terapie Intensivă, în secţia ORL, intrând în sala de operaţii în jurul orei 1.15”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon”.
Atât victima cât şi agresorul erau studenţi ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” (TUIAŞI). Vom reveni cu detalii. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau