1 exploatati  (1)

Dimensiune font:

Sute de copii exploataţi prin muncă, neglijaţi sau abuzaţi

| 08-08-2017 13:33

Peste 300 de copii din judeţul Iaşi au fost neglijaţi, abuzaţi fizic, emoţional sau sexual şi exploataţi, în primele şase luni ale anului, arată un raport cu statistici de groază, efectuat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi * vestea bună este că a mai scăzut puţin numărul cazurilor dar, din păcate, ca şi până acum, cele mai multe orori s-au petrecut în sânul familiei

 Terorizarea copiilor devine o obişnuinţă pentru mai multe familii din judeţ, acolo unde bătaia, violul, abuzul psihic, neglijenţa şi exploatarea prin muncă sunt frecvente. Statisticile pe primele şase luni ale anului privind această situaţie stârnesc îngrijorare, chiar dacă a scăzut puţin numărul cazurilor de abuz. Potrivit raportului efectuat de către specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, aproximativ 2 copii pe zi devin victime ale unei forme de abuz. Cel mai mult predomină cazurile de neglijenţă, dar multe sunt şi cazurile de abuz fizic, sexual, dar şi psihic. Puţine cazuri se înregistrează, însă, de regulă, la copii exploataţi prin muncă, şi nu pentru că nu se întâmplă, ci pentru că acesta e mai mult un abuz tratat ca normalitate şi greu de monitorizat.
„Ca formă de abuz, neglijarea e cea mai frecventă. Aici intră privarea de hrană, de îmbrăcăminte, de dreptul de a merge la şcoală, exploatare prin muncă şi multe altele”, a punctat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.
Concret, potrivit raportului DGASPC, la nivelul judeţului, în primele şase luni ale anului, 338 de minori au fost abuzaţi. Dintre aceştia, 156 au fost neglijaţi, 47 au fost abuzaţi sexual, 45 abuzaţi psihic şi 41 abuzaţi fizic. Alţi 14 nu au fost supravegheaţi, 8 au fost abandonaţi, 11 au fost victime ale violenţei domestice, 8 victime ale traficului, 6 exploataţi prin muncă şi 2 audiaţi de instanţă, relevă raportul citat.

Exploatarea prin muncă, puţin monitorizată
Fenomenul exploatării copilului prin muncă este mereu destul de puţin reflectat în datele oficiale înregistrate de diferite instituţii. Astfel că, deşi pe străzi sunt zeci de copii care sunt trimişi la cerşit de către părinţi, statisticile DGASPC relevă doar 6 cazuri de exploatare prin muncă în primele şase luni ale anului, la nivelul judeţului. Specialiştii recunosc că în realitate ar fi mai multe, dar spun că sunt luate în calcul doar cazurile semnalate de poliţie sau autorităţi, ori cazurile în care copiii sună şi-şi reclamă părinţii. „Sunt multe cazuri de exploatare prin muncă şi e vorba în general de familii sărace în care copiii sunt puşi la muncă. De regulă, sunt alţii care au nevoie ca cineva să-i ajute la animale, în curte, la stână sau la munca câmpului şi iau astfel de copii iar banii pe care copilul trebuie să-i ia, îi iau părinţii. Şi mai este exploatarea prin cerşetorie care e făcută de cei care scot copiii la colţul străzii şi îi exploatează”, a mai spus Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Ororile se petrec în familie
Deşi comparativ cu anii trecuţi situaţia s-a mai îmbunătăţit, scăzând numărul cazurilor de abuz, faptul că cele mai multe astfel de situaţii se petrec în familie, e o dramă, spun psihologii. „Tocmai faptul că cele mai multe astfel de situaţii au loc în familie, abuzurile fiind comise chiar de părinţi ori rude, este o dramă. Din păcate, cei mai mulţi provin din mediul rural, educaţia este precară sau lipseşte şi copiii sunt cei care au de suferit toată viaţa. De aceea, nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă drame şi să reacţionăm când vedem că sunt copii respinşi, agresaţi sau puşi să cerşească”, explică psihologul Mihaela Nicoară.
Pe lângă sesizările primite de la autorităţile locale, DGASPC derulează şi un program prin care orice persoană poate semnala anumite abuzuri. Acest lucru poate fi făcut telefonic, la numărul unic 983. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași – Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agro - industrială, (tip “ferm[ creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice – Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 379.562 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc – Valoare de piață lei – fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 306.153 2 – Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 78.300 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 54.527 Licitațiile vor avea loc în data de 08,15,22 și 29.06.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud.Iași, Complex de Birouri ”NH BUSINESS”, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA – pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar decshis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiunea de 10% etc.) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ANUNŢ Privind organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11, a selecţiei de oferte în vederea desemnării unor evaluatori în vederea efectuării rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei Subscrisa CASA DE INSOLVENŢĂ A&B SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC OPEN SERVICE SA IAŞI, anunţă organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11 a selectie de oferte în vederea desemnării a 2 evaluatori (unul pentru evaluarea bunurilor imobile şi unul pentru evaluarea bunurilor mobile ale debitoarei) care să efectueze rapoartele de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei. Bunurile imobile constau în teren şi cladiri situate în Iaşi, Calea Chişinăului nr. 45 iar bunurile mobile constau în utilaje, autoturisme şi stoc de marfă (piese auto). Ofertele vor fi depuse în plic la sediul lichidatorului judiciar în Iaşi, str. A. Panu nr. 13-15 mezanin sau trimise prin fax la nr. 0232/211090 cel mai târziu până la data de 10.07.2018 ora 16. În ofertă se va menţiona onorariul solicitat de evaluator şi perioada de execuţie a lucrării. Desemnerea ofertei câştigătoare va avea loc la data de 11.07.2018 ora 11 la sediul lichidatorului. Criteriile de desemnare a ofertelor câştigătoare atât pentru evaluarea bunurilor imobile cât şi pentru evaluarea bunurilor mobile sunt: onorariul cel mai mic solicitat de evaluator – 20 de puncte maxim şi perioada ce mai scurtă de execuţie a lucrărilor – 10 puncte maxim. Lichidator Judiciar, Casa de Insolvenţă A&B SPRL.
ANUNȚ SELECȚIE FIRMĂ SPECIALIZATĂ ÎN SERVICIUL ARHIVISTIC Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iași, str. Zorilor nr. 11, jud. Iași, înregistrată în Registrul Societăţilor Profesionale de Practicieni în Insolvenţă sub nr. RFO II 0022/2006, Cod de Identificare Fiscală 16605670, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în: Iași, Calea Chișinăului nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi sub nr. J22/108/2006, Cod de Identificare Fiscală 18291905, astfel desemnat prin Sentinţa Civilă nr. 62 din data de 30.01.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment, în dosarul nr. 4062/99/2014 (format vechi: 285/2014) primește oferte, pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 20.08.2018, orele 13.00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 20.08.2018, orele 14.00. Plata se va face după valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente, modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului, a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale, precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr. 137/27.09.2013 și a art. 18 indice 4, din Legea nr. 138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc. ale societăţii falite S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în Iași, Calea Chișinăului, nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași – în cantitate de aproximativ 8 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmează a fi primite vor fi supuse atenţiei Comitetului Creditorilor debitoarei GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L. - in faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Comitetului Creditorilor. Relații suplimentare la tel./fax 0232/220777, mail: office.is@lrj.ro, www.lrj.ro.
 Dieta cu struguri. Slăbești jumătate de kilogram pe zi
19/08/2018 11:07

 Dacă vrei să topesti cateva kilograme, inainte de vacantă, dieta cu struguri te poate ajuta.   Dieta te poate ajuta să dai jos jumătate de kilogram pe zi. Se ţine minim cinci zile şi maxim d ...

Problemele sexuale ale femeii   |
19/08/2018 10:23

Problemele sexuale ale femeii   |          Necazurile sexuale ale femeii se refera la tulburari ale actului sexual sau probleme ale orgasmului. Vaginismul este cauzat de c ...

5 plante medicinale care iti cresc fertilitatea
19/08/2018 10:22

  5 plante medicinale care iti cresc fertilitatea     |           Problemele de fertilitate sau infertilitatea se pot trata in anumite condit ...

Recomandari privind prepararea unor forme farmaceutice simple din plante medicinale
17/08/2018 23:14

Recomandari privind prepararea unor forme farmaceutice simple din plante medicinale         Maceratul este solutia extractiva apoasa cea mai simpla os'.inuta din planta la temperatura ...

 

Oamenii au parte de mai puțin sex decat crezi
17/08/2018 12:14

 Noi considerăm că tinerii au parte de mai mult sex decat au in realitate, iar bărbatii au viziune distorsionata asupra vietii sexuale a femeilor tinere, conform unui nou studiu. Ca parte a unor stud ...

Serviciul 112 intră în 'reparaţie capitală' - Autorii apelurilor vor fi localizați cu exactitate
17/08/2018 11:15

Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU), denumit şi serviciul 112, intră in „reparaţie capitală“. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care il gestionează, a demarat o l ...

Trei poziţii pentru sex oral care îl vor înnebuni
17/08/2018 09:49

Pentru orice bărbat sexul reprezintă plăcere supremă. Cei mai mulţi adoră sexul oral şi consideră că că nu există un lucru mai bun pe pămant.   Dacă vrei să iţi satisfaci partenerul şi s ...

 Cum să bei corect apa ca să te hidratezi
15/08/2018 20:06

 Nu este suficient să bei multă apă ca să te hidratezi. Există anumite reguli pe care trebuie să le respecti pentru a beneficia de o hidratare corectă.    Hidratarea are loc in momentul ...

Ai destul iod în organism? Fă acest test simplu, chiar la tine acasă, și descoperă imediat!
15/08/2018 19:54

 Corpul tău are nevoie de iod. Însă, intrucat nu este produs in mod natural, trebuie să te asiguri tu insusi că organismul primeste suficient din această substantă. În cazul in care exist ...

12 lucruri mai puțin știute despre mahmureală
12/08/2018 21:19

 Mahmurelile nu sunt ceva surprinzător, insă lucrurile pe care ti le vom prezenta in continuare sunt! Fie că zaci in pat după o noapte de pomină in oras sau că te bucuri de o zi in care te intrebi ca ...