Sute de nemulţumiţi au cerut sprijin la Avocatul Poporului

default

Dimensiune font:

| 18-10-2017 07:09

În doar trei luni, în trimestrul al treilea, sute de cetăţeni au apelat la Avocatul Poporului Iaşi pentru a le fi rezolvate problemele

 Tot mai multe persoane au început să lupte, în ultima perioadă, pentru respectarea unor drepturi pe care le au. Aşa se face că Biroul Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului a fost asaltat cu reclamaţii şi petiţii. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în al treilea trimestru al anului au fost acordate cetăţenilor 173 de audienţe, instituţia înregistrând, totodată, şi 88 de petiţii de la oameni nemulţumiţi că nu li se respectă anumite drepturi. Alţi 70 de oameni au făcut diverse reclamaţii telefonic, în timp ce instituţia s-a autosesizat într-un caz. Sesizările oamenilor privesc anumite drepturi sau libertăţi ce le sunt încălcate şi, potrivit reprezentanţilor instituţiei, majoritatea cazurilor se confirmă. „În principiu, cele mai multe sesizări privesc încălcarea dreptului la informaţie, apoi dreptul de proprietate şi apoi dreptul la un nivel de trai decent”, au precizat reprezentanţii instituţiei.
De exemplu, un bărbat a solicitat sprijinul instituţiei Avocatul Poporului pentru soluţionarea unei probleme referitoare la reţinerea în cuantum de 90 de lei din pensia sa de 520 lei, fapt care nu respectă limita minimă a veniturilor lunare ale debitorului care nu poate fi urmărită potrivit art. 729, alin. 3 din Codul de procedură civilă. Faţă de aspectele sesizate, Biroul Teritorial Iaşi al instituţiei Avocatul Poporului a sesizat Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, „Ca urmare a demersului întreprins de Biroul Teritorial Iaşi al Instituţiei Avocatul Poporului, Casa Judeţeană de Pensii Iaşi ne-a comunicat faptul că începând cu luna 07/2017 reţinerea din pensia petentului va fi sistată, urmând ca din luna 08/2017 pensia să fie fără reţinere”, au arătat reprezentanţii instituţiei. Printre cazurile rezolvate se mai numără şi cel al unei femei care a făcut reclamaţie deoarece mama sa, pensionară, cu o pensie în luna martie 2017 în cuantum de 520 ron/lună a beneficiat până în decembrie 2016 de programul de compensare a medicamentelor în procent de 90%, având un venit de până la 700 ron/lună, însă ulterior nu a mai putut beneficia de acestă facilitate deoarece figura că încasează venituri peste pensie. Veniturile suplimentare erau în valoare de 4 ron, ce reprezentau dividende la SIF-uri, motiv pentru care petenta a considerat că prevederile Ordinului MS/CNAS nr. 763/2016 şi ale Ordinului MS/CNAS 196/2017, care subliniază că pentru anii 2016-2017 beneficiază de compensarea medicamentelor în procent de 90% doar pensionarii cu venituri numai din pensie de până la 700 ron/lună, instituie un tratament inegal faţă de aceeaşi categorie de pensionari. Drept urmare, cei de la Avocatul Poporului au apelat la mai multe instituţii şi ca urmare a demersurilor efectuate s-a pus în discuţie publică proiectul „Hotărâre privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensare cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, pentru pensionari”. Alte persoane ale căror situaţii şi-au găsit rezolvare în urma demersurilor efectuate de Avocatul Poporului au fost referitoare la încălcarea dreptului la proprietate privată şi a dreptului la informaţie, dar şi a dreptului la un trai decent.
La nivel naţional, în trimestrul al treilea, au fost acordate 2890 de audienţe, dintre care 274 la sediul central şi 2.616 la birourile teritoriale. De asemenea, au fost soluţionate, potrivit competenţei legale, 2.339 petiţii şi au fost efectuate 35 anchete. Roxana NĂSTASĂ

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei