Tot mai mulţi copii afectaţi de astm bronşic
Dimensiune font:
Astmul bronşic face tot mai multe victime printre copii, spun medicii pediatri ieşeni. Potrivit acestora, în ultima perioadă a fost înregistrat un val de astfel de cazuri, în evidenţele medicilor de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi fiind sute de copii cu această afecţiune. De vină ar fi condiţiile de mediu, dar şi tratamentul cu diverse antibiotice, mai spun medicii, care atrag atenţia asupra faptului că această afecţiune face victime încă de la vârste fragede. „Ne confruntăm în această perioadă cu un val de cazuri de copii cu astm bronşic. Sunt mulţi care vin la control pentru că a început şcoala, mulţi care sunt acum diagnosticaţi cu această afecţiune, ori alţii care fac crize, fiind şi perioadă cu polen, cu alergii şi cu viroze. Afecţiunea apare de la vârsta de 2 ani încolo, deci de la o vârstă fragedă şi, din păcate, tratamentul nu vindecă boala, însă o ameliorează şi distanţează crizele”, a declarat prof. dr. Evelina Moraru, şefa Clinicii de Pediatrie II a Spitalului de Copii „Sf. Maria” Iaşi.
Aceasta a mai spus că afectaţi sunt, de regulă, copiii care se nasc cu o tendinţă la alergie, iar apoi, anumite condiţii de mediu pot duce la apariţia bolii. La acest moment, în evidenţele medicilor ieşeni sunt sute de micuţi afectaţi de această boală, iar numărul cazurilor noi tot creşte. Specialiştii estimează că 5 din 100 de oameni sunt afectaţi de această boală şi au tendinţa alergică genetică de a reacţiona în mod exagerat, prin constricţia bronhiilor, la stimuli din mediul extern sau intern, stimuli care la persoane sănătoase nu produc nicio reacţie. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau