Tratament naturist pentru insuficienţa renală cronic

Insuficienţa renală este reprezentată de reducerea capacităţii rinichilor de a asigura filtrarea şi eliminarea produselor de rebut ale sângelui, de a controla echilibrul corpului în apă şi săruri, dar şi de a regulariza presiunea sanguină.

 

Fie acută, fie cronică, insuficienţa renală nu este o boală în sine, ci mai degrabă rezultă din afecţiunile care ating rinichii, fiind caracterizată printr-o diminuare a numărului de nefroni, unităţi funcţionale al căror element principal este glomerulul, o mică sferă unde are loc filtrarea sângelui şi unde se elaborează urina primară. În primul stadiu clinic de insuficienţă renală cronică şi compensată numărul nefronilor distruşi depăşeşte 50% din nefronii totali, iar atingerea glomerulară este ireversibilă.

La început, boala evoluează fără o simptomatologie clinică. Cu timpul însă, apare poliuria (creşterea cantităţii de urină emisă pe durata a 24 de ore deasupra pragului de trei litri), iar rinichii îşi menţin cu dificultate funcţia de excreţie. Pe măsură ce boala înaintează bolnavul devine astenic, palid, are insomnii, pofta de mâncare scade şi apar şi greţurile, la început numai dimineaţa, apoi şi în timpul zilei. Apare, de asemenea, hipertensiunea arterială, valorile ureei sanguine cresc între 60-100 mg la sută (normalul este între 20 şi 40 mg la sută), iar valorile creatininei cresc între 1,60-2 mg la sută (normalul este între 0,60-1,20 mg la sută). Acesta este stadiul de insuficienţă renală cronică şi compensată prin retenţie azotată fixă, stadiu numit şi sindrom azotemic.

Pe măsură ce boala se agravează simptomatologia devine din ce în ce mai accentuată, iar bolnavul intră în stadiul de decompensare preuremică. În sânge cresc şi mai mult valorile ureei, ale creatininei şi ale acidului uric. Starea generală a bolnavului devine precară, anemia este accentuată, pofta de mâncare dispare, apar dureri de cap, greţuri, vărsături şi diaree. Prin scăderea capacităţii de fagocitoză a leucocitelor bolnavii sunt predispuşi la complicaţii septice. Faza cea mai avansată a insuficienţei renale cronice este uremia, când rinichiul îşi pierde şi ultimele rezerve anatomice şi funcţionale, numărul nefronilor funcţionali scăzând sub 10% din nefronii totali. În această stare, boala are o evoluţie progresivă ireversibilă, ajungând la starea comatoasă, sfârşitul obişnuit al insuficienţei renale cronice şi compensate. (I.T.)