Trei vieţi salvate de un bărbat aflat în moarte cerebrală
Dimensiune font:
În mai puţin de o săptămână, echipele de chirurgi din cadrul Centrului Regional de Transplant de la Spitalul „Sf. Spiridon”, alături de echipa venită de la Institutul Clinic Fundeni, au efectuat o nouă prelevare de organe. Un bărbat de 54 de ani din judeţul Botoşani este al doilea donator aflat în moarte cerebrală de la începutului anului. „De la acesta s-au prelevat cei doi rinichi şi ficatul. Un rinichi urmează să fie transplantat la Spitalul C. I. Parhon din Iaşi, la un pacient care suferă de insuficienţă renală, iar celălalt rinichi, împreună cu ficatul, au fost transportaţi cu un avion la Institutul Clinic Fundeni, unde vor avea loc intervenţiile de transplant”, a precizat dr. Raluca Neagu Movilă, coordonatorul Centrului Regional de Transplant. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau