Ultimatumul sindical pentru ministrul Sănătăţii expiră
Dimensiune font:
Liderii Sanitas le-au oferit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii răgaz până pe 26 mai 2015 să îndeplinească măcar una din revendicările lor, în caz contrar vor continua mişcările de protest
Astăzi, liderii tuturor organizaţiilor judeţene Sanitas se vor reuni în şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas din România, unde vor decide calendarul mişcărilor de protest. În urma protestului din data de 14 mai 2015, liderii Sanitas le-au oferit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii răgaz până pe 26 mai 2015 să îndeplinească măcar una din revendicările lor, în caz contrar vor continua mişcările de protest. Decizia a venit în urma negocierilor eşuate cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii legate de creşterile salariale din sănătate. „Cea mai importantă revendicare este majorarea salarială a angajaţilor din sistemul de sănătate, iar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au promis ca ne oferă un răspuns. Dacă până pe 26 mai nu vom avea o soluţie concretă, Sindicatul Sanitas Iaşi împreună cu Sindicatul Sanitas Cluj vor solicita continuarea acţiunilor de protest la Bucureşti pe toată perioada verii”, a precizat Iulian Cozianu, prim-vicepreşedinte al Sindicatului Sanitas Iaşi.
Centrele de permanenţă intră în focul evaluărilor
Printre revendicările sindicaliştilor din sănătate se numără creşterea veniturilor tuturor angajaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, susţinută de majorarea corespunzătoare a bugetelor unităţilor, apariţia unui nou regulament de sporuri, modificarea legii unice de salarizare şi rezolvarea tuturor inechităţilor produse de aceasta. Cristina MIHĂILĂ
Prejudiciu de jumătate de milion de lei imputat salariaţilor de la „Socola”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau