Un nou director medical la „Cuza Vodă”
Dimensiune font:
Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi are din nou un alt director medical, al treilea în doar câteva luni de când Maria Stamantin, care ocupa această funcţie, a ieşit la pensie. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a semnat ieri decizia de încetare a mandatului de director medical al unităţii, a doctoriţei Mihaiela Carmina Schaas, după ce aceasta şi-a dat demisia din funcţie. În locul acesteia a fost numit pe o perioadă de trei luni, la propunerea conducerii unităţii medicale, dr. Bogdan Doroftei. Perioada de interimat a acestuia se poate prelungi până la şase luni, timp în care Consiliul de Administraţie al unităţii medicale va organiza concurs pentru ocuparea postului de director medical. În doar câteva luni, din funcţie au demisionat, pe rând, dr. Mircea Onofriescu, precum şi dr. Mihaiela Carmina Schaas. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau