Un nou transplant de rinichi, de la mamă la fiu
Dimensiune font:
Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I Parhon” Iaşi au început bine anul acesta, efectuând cu succes transplant după transplant. Săptămâna aceasta, viaţa unei alte familii s-a schimbat după ce mama i-a donat fiului de 28 de ani un rinichi, scăpându-l de calvarul bolii şi al dializei. Cei doi se află în prezent sub supraveghere medicală la spital şi aşteaptă să plece acasă. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, dr. Ionuţ Nistor, acesta este al treilea transplant de la donator viu efectuat anul acesta la Iaşi. „Transplantul de la mamă la fiu s-a efectuat cu succes şi ambii sunt acum bine. Primitorul, de 28 de ani, a fost descoperit direct în stadiu final de insuficienţă renală anul trecut în luna noiembrie, din martie a început şedinţele de dializă, dar, din fericire pentru el a fost şansa ca mama să fie compatibilă, să poată să-i doneze. Amândoi se recuperează acum, evoluţia fiind bună”, a explicat dr. Ionuţ Nistor. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau