Un student la Medicină a fost înjunghiat în club
Dimensiune font:
Un student marocan la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Iaşi a ajuns în stare gravă pe masa de operaţie, după ce a fost înjunghiat într-un club din Copou. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde a fost diagnosticat cu plăgi înjunghiate la nivelul toracelui. „Pacientul a fost stabilizat în serviciul de urgenţe, apoi a fost transferat la Clinica de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului de Pneumologie, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al spitalului. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau