Val de pacienţi cu tăieturi, la Urgenţe
Dimensiune font:
Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sf. Spiridon” a fost asaltată de mai mulţi pacienţi care au suferit diverse tăieturi. De la persoane care s-au tăiat cu sârmă, cuie, cu faiul, sticla sau drujba, sunt doar câteva din cazurile care au ajuns în ultima gardă pe mâinile medicilor ieşeni. Spre exemplu, un tânăr de 23 de ani din Cucuteni a ajuns la UPU după ce s-a tăiat cu drijba la picior, din neatenţie, în timp ce încerca să taie lemne. Din fericire, lovitura nu a fost mare, astfel că nu a necesitat internare. Un alt pacient, de 32 de ani, a ajuns la spital cu plagă tăiată cu sârma, la mâna stânga. Leziunea suferită l-a făcut să rămână însă internat la clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a spitalului, acolo unde a ajuns şi un pacient de 29 de ani, din Hârlău, care s-a tăiat cu o sticlă la gamba stângă, dar şi un bărbat de 63 de ani, din Iaşi, care s-a tăiat la mână cu un cui. Tot internat, dar la Ortopedie, a rămas şi un bărbat de 61 de ani din Botoşani, care s-a tăiat cu faiul la genunchiul drept. Medicii recomandă mai multă atenţie la treburile gospodăreşti, pentru că astfel de accidente pot fi grave. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau