Workshop de radioterapie, organizat la Oncologie
Dimensiune font:
Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi organizează, în perioada 12-13 mai, în colaborare cu Societatea Română de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului, şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, primul workshop de radioterapie şi fizică medicală axat pe o abordare interdisciplinară. Evenimentul, denumit „State of the art în planificarea radioterapiei” se adresează fizicienilor medicali, medicilor radioterapeuţi, tehnicienilor de radioterapie şi studenţilor şi îşi propune ca timp de două zile să ofere participanţilor cunoştinţele necesare în acest domeniu. Astfel, în prima zi vor fi prezentate noţiunile teoretice legate de planificarea în radioterapie, de la decizia multidisciplinară, la implementarea planului de tratament, managementul ulterior al pacientului şi complicaţiilor în diferite localizări neoplazice, a doua zi fiind rezervată aplicaţiilor practice utilizând baza materială IRO, printre care simulatorul CT, staţiile de plan tratament sau cele două acceleratoare cu MLC. „Suntem primul centru de stat care a implementat tehnicile moderne de radioterapie (IMRT, VMAT, brahiterapie 3D cu imagistică RMN) şi considerăm că putem contribui la formarea personalului care va lucra în noile centre, ajutând la reducerea curbelor de învăţare a acestor tehnici complexe”, au transmis organizatorii. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau