Zeci de infecţii cu Rotavirus la copii
Dimensiune font:
Tot mai mulţi sugari şi copii mici au fost depistaţi cu infecţie cu Rotavirus la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Potrivit medicilor, au fost 24 de cazuri confirmate, la 16 dintre ele fiind prezente toate semnele clinice, în Unitatea de Primiri Urgenţe, respectiv febră, vărsături şi scaune diareice. „Testele paraclinice de identificare rapidă în scaun, la UPU, au confirmat infecţia cu Rotavirus. Aceste cazuri au fost dirijate către Spitalul de Boli Infecţioase pentru tratament de specialitate, fără internare în Spitalul de Copii Sfânta Maria. Restul pacienţilor au fost internaţi la noi, deoarece în momentul internării simptomatologia era incompletă”, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria”. Potrivit medicului, aceste cazuri se întâlnesc frecvent în lunile de iarnă, însă, din fericire, de această dată, toate acestea au avut evoluţie favorabilă. Medicii recomandă părinţilor să prevină această infecţie cu Rotavirus prin vaccinarea sugarilor şi să respecte cu stricteţe regulile de igienă a mâinilor. De asemenea, se recomandă evitarea administrării apei care provine din surse cu risc de contaminare.
Rotavirus este un virus ce afectează intestinul subţire, distrugând enterocitele (celule cu rol în digestie şi în absorbţia intestinală). Infecţia se manifestă prin vărsături şi diaree, mai mult sau mai puţin severe, de la caz la caz. Infecţia cu Rotavirus este periculoasă doar dacă situaţia scapă de sub control, iar copilul ajunge sever deshidratat. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau