Ziua bătuţilor la Spitalul „Sf. Spiridon”
Dimensiune font:
Zi de foc pentru medicii din serviciul de urgenţe al Spitalului „Sf. Spiridon” care au avut de tratat 15 persoane bătute. Victimele cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani au ajuns la această unitate cu diferite traumatisme majoritatea necesitând spitalizare. În stare mai gravă a fost adus un bărbat de 29 de ani din Erbiceni care a fost bătut cu furca. Bărbatul a fost diagnosticat cu hemoragie intracraniană şi a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Tot de spitalizarea a necesitat şi un bărbat de 40 de ani din Ciurea care s-a ales cu arsuri la nivelul ochilor şi o rinită alergică după ce a fost pulverizat cu un spray paralizant. Bărbatul susţine că totul s-a întâmplat în timp ce privea de pe margine o bătaie. „Pacientul a fost internat la Clinica de Oftalmologie pentru investigaţii de specialitate”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al spitalului. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau