Acuzatii grave in Liga 1: E total ilegal ce se intampla acolo!
Dimensiune font:
Finantatorul echipei Dinamo Bucuresti, Ionut Negoita, sustine ca un club din Liga 1 se primeste bani la buget printr-o "anomalie" si ca este "total ilegal" ce se intampla.
Omul de afaceri a indicat situatia de la echipa Pandurii Targu Jiu, care se afla pe locul 2 in campionatul Romaniei.
"Din pacate vedem cluburi ajutate de catre stat. Cum poti sa tii pasul cu un club cu o prietenie cu cineva de la primarie sau de la un combinat care sa-ti vireze niste milioane in cont...? (...) E o anomalie. E o competitie inegala. Uitati-va la Targu Jiu.
Un combinat care are pierderi de peste 100 de milioane de euro sponsorizeaza un club de fotbal. In mod normal, cand ai pierderi n-ai voie. E total ilegal ce se intampla acolo. Acum, recent, li s-au virat 2 milioane de euro. Despre ce vorbim?
E o ilegalitate crasa. Dar din pacate in Romania se intampla. E o lupta inegala, incorecta, e total in neregula. E usor sa faci ceva cu bani multi de la stat. Ori luptam cu aceleasi arme, ori ce facem?", a declarat Ionut Negoita, la Dolce Sport.
De asemenea, acesta a vorbit si despre scandalul pariurilor din fotbalul romanesc, precizand ca vrea sa stie ce jucatori de la Dinamo au pariat.
"Banuiesc ca Stoican nu a pariat pe Liga 1, atunci ar fi o mare problema. Daca a pariat pe meciuri din Tanganica, nu vad o fapta asa grava. Ma intereseaza lista jucatorilor de la Dinamo care au pariat. Eu nu cunosc acest fenomen, prefer sa-l subestimez decat sa devin paranoic. E o problema mare daca exista jucatori care au pariat pe Liga 1. Sa nu ne grabim insa, lucrurile vor iesi la iveala", a mai spus Ionut Negoita.
Dinamo se afla pe locul 4 in Liga 1, cu 30 de puncte, la 7 de liderul Astra si la 4 de primul loc ce duce in play-out, partea a doua a clasamentului. Echipa va juca luni seara cu FC Voluntari, de la ora 20:30.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau