Amicale de lux înainte de campionat
Dimensiune font:
Penicilina Iaşi, pregătită de antrenorii Dan Gavril şi Tatiana Popa, a pus capăt meciurilor amicale cu o dublă confruntare în deplasare în compania voleibalistelor de la CSM Bucureşti. Ambele dispute au fost câştigate de formaţia gazdă cu 3-0 (25-21, 25-18, 25-14 în primul meci, respectiv 25-17, 25-23, 25-18 în al doilea). De menţionat că pe lângă cele şase seturi s-au mai jucat altele patru pentru a fi rulate toate jucătoarele din cele două loturi.
În primul meci, Penicilina a mizat pe Mihaela Stângă, Katarina Jovanovic, Andra Streşină, Marina Kovacheva, Jelena Cvijovic şi Melinda Şipoş. Libero a fost Maria Graboveţcaia, iar dintre rezerve a fost folosită doar Raluca Pichiu. În cel de-al doilea joc, Gavril a înlocuit-o pe Streşină cu Ana Maria Ursachi, iar în cele trei seturi a mai apelat doar la Pichiu.
„Nu am declaraţii de făcut. O să fac mai încolo”, a declarat Gavril după ce totuşi a catadicsit să răspundă la telefon. În schimb, Paul Bogdan, antrenorul principal al voleibalistelor de la CSM Bucureşti, s-a dovedit mult mai amabil, aşa cum îi stă bine unui tehnician la o echipă cu pretenţii: „Penicilina a aliniat cea mai puternică echipă din ultimii ani. A trebuit să ne vedem serios de treabă pentru a o putea învinge”.
Penicilina va debuta sâmbătă în campionatul Diviziei A1, unde a ajuns din postura de echipă retrogradată profitând de retragerea Ştiinţei Miroslava, urmând să evolueze în deplasare, cu CSM Târgovişte. Partida trebuia să se desfăşoare la Iaşi, dar Sala Polivalentă nu este disponibilă la sfârşitul acestei săptămâni. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau