Aproape de podium
Dimensiune font:
Patru sabrere de la CSM Iaşi, unde sunt pregătite de antrenorii Alexandru Sireţeanu şi Emilian Nuţă, şi trei de la CSS „Unirea” Iaşi, însoţite de antrenorul Radu Tofan, au participat la sfârşitul săptămânii trecute la o nouă etapă contând pentru Circuitul European al cadeţilor, competiţie desfăşurată la Eislingen (Germania). La individual s-au prezentat peste două sute de sabrere din 24 de ţări, iar rezultatele ieşencelor au fost sub aşteptări, doar trei dintre ele, toate de la CSM, clasându-se în prima sută: Andrea Lupu (locul 95), Cerasela Drăgan (97) şi Iuliana Vrabie (99).
La echipe însă a fost cu totul altceva, unde sportivele de la CSM, împreună cu Ana Maria Ciobanu, au concurat pentru România şi au ocupat locul al şaselea. „Am pierdut în sferturi cu Franţa după ce am condus cu 40-39. Am avut ghinion că Ana Ciobanu a suferit o entorsă şi astfel forţa echipei a scăzut”, a declarat Adrian Poeană, directorul CSM Iaşi.
Cea de-a doua echipă a României a fost alcătuită din Ioana Radu, Adina Şindilariu şi Daria Stărică, toate de la „Unirea”, şi s-a clasat pe locul 26. D.GAŞPAR
Sursa foto: FR Scrimă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau