Astra, mereu surprinzătoare!

default

Dimensiune font:

| 01-07-2015 04:34

Echipa lui Şumudică a reuşit un incredibil 2-2 pe terenul lui West Ham United, păstrând şanse de calificare. În schimb, ASA Tg. Mureş a fost surclasată pe teren propriu de francezii de la Saint Etienne. ”Bomba” turului trei preliminar a explodat la Genova, unde Sampdoria a fost învinsă de Vojvodina

Astra Giurgiu a reuşit un rezultat excelent la Londra, care îi oferă destule şanse de calificare în faza următoare a competiţiei. Egalul, 2-2, este cu atât mai reconfortant cu cât „ciocănarii” au condus cu 2-0, iar prin jocul lor promiteau o victorie la scor. Gazdele au forţat victoria pe final, au cerut un penalty, dar Payet s-a ales cu cartonaş galben pentru proteste, iar antrenorul Bilic a fost trimis în tribună. Astfel, Astra are o şansă importantă de a trece de West Ham, care în meciul de la Giurgiu, din data de 6 august, va fi lipsită de O'Brien, Collins şi poate Valencia.
De remarcat că West Ham, care s-a calificat în cupele europene graţie clasamentului Fair Play, a primit trei cartonaşe roşii în ultimele cinci partide. În precedentul tur, londonezii au trecut cu mari emoţii (la loviturile de departajare) de modesta echipă malteză Birkirkara.


Saint Etienne, o pălărie prea mare pentru vicecampioană
În schimb, ASA Tg. Mureş a capotat în faţa francezilor de la Saint Etienne, victorioşi în Ardeal cu 3-0. Antrenorul gazdelor, Vasile Miriuţă, a declarat la finalul partidei că formaţia franceză a fost o pălărie cam mare pentru mureşeni şi că echipa sa nu s-au ridicat la nivelul adversarilor. ”Părerea mea sinceră, a fost o pălărie cam mare pentru noi Saint-Etienne, astăzi, am întâlnit o echipă bună, chiar foarte bună, care ne-a pus destule probleme, poate dacă marcam prin Mircea Axente atunci, la prima ocazie, poate la 1-0 pentru noi era alta situaţia. Dar, din păcate, nu ne-am ridicat la nivelul lor, trebuia să alergăm mai mult, trebuia să ne batem mai mult, pentru că atunci când întâlneşti o echipă mai bună decât tine trebuie să compensezi în acest fel”, a spus Miriuţă.


Zenga, după cel mai ruşinos rezultat din carieră
Tehnicianul Walter Zenga a luat asupra sa vina pentru eşecul suferit pe teren propriu de echipa sa, Sampdoria, scor 0-4 cu Vojvodina Novi Sad, în Liga Europa, dar a precizat că a fost nevoit să alinieze o formaţie cu jucători afectaţi de un virus, informează presa italiană. Puternic contestat de fani la finalul meciului care a avut loc, joi, pe Stadio Olimpico din Torino, Zenga a mers în faţa suporterilor şi le-a spus acestora de mai multe ori: „E vina mea!” I. TÂRNOVEANU

Rezultate din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa
FK Jablonec (Cehia) - FC Copenhaga (Danemarca) 0-1
Kairat Almat Ata (Kazahstan) - Aberdeen FC (Scoţia) 2-1
IF Elfsborg (Suedia) - Odds BK (Norvegia) 2-1
AIK Solna (Suedia) - Atromitos FC (Grecia) 1-3
SCR Altach (Autria) - Vitoria Guimaraes (Portugalia) 2-1
Apollon Limassol (Cipru) - Qabala FK (Azerbaidjan) 1-1
FC Krasnodar (Rusia) - Slovan Bratislava (Slovacia) 2-0
Slovan Liberec (Cehia) - Hapoel Kiryat Shmona (Israel) 2-1
PAOK Salonic (Grecia) - Spartak Trnava (Slovacia) 1-0
Sturm Graz (Austria) - Rubin Kazan (Rusia) 2-3
AZ'67 Alkmaar (Olanda) - Istanbul Başakşehir (Turcia) 2-0
FC Zurich (Elveţia) - Dinamo Minsk (Belarus) 0-1
- mijlocaşul Sergiu Neacşa a intrat în minutul 75 la Dinamo Minsk
FC Thun (Elveţia) - FC Vaduz (Liechenstein) 0-0
MSK Zilina (Slovacia) - Vorksla Poltava (Ucraina) 2-0
Brondby IF (Danemarca) - Omonia Nicosia (Cipru) 0-0
Debreceni VSC (Ungaria) - Rosenborg Trondheim (Norvegia) 2-3
FK Rabotnicki (Macedonia) - Trabzonspor (Turcia) 1-0
ASA Târgu Mureş (România) - AS Saint-Etienne (Franţa) 0-3
Girondins Bordeaux (Franţa) - AEK Larnaca (Cipru) 3-0
- fundaşul Emil Ducu Ninu a jucat tot meciul la AEK Larnaca şi a primit un cartonaş galben
Sporting Charleroi (Belgia) - Zoria Luhansk (Ucraina) 0-2
Standard Liege (Belgia) - Zeljeznicar Sarajevo (Bosnia-Herţegovina) 2-1
Athletic Bilbao (Spania) - Inter Baku (Azerbaidjan) 2-0
West Ham United (Anglia) - Astra Giurgiu (România) 2-2
Belenenses Lisabona (Portugalia) - IFK Goteborg (Suedia) 2-1
Hajduk Split (Croaţia) - Stromsgodset IF (Norvegia) 2-0
Sampdoria Genova (Italia) - Vojvodina Novi Sad (Serbia) 0-4
Southampton (Anglia) - Vitesse Arnhem (Olanda) 3-0
Wolfsberger AC (Austria) - Borussia Dortmund (Germania) 0-1.
Partida FK Kukesi (Albania) - Legia Varşovia (Polonia) a fost suspendată definitiv în minutul 51, la scorul de 1-2.
Meciurile retur se vor disputa la 6 august.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei