Badminton în Polivalentă
Dimensiune font:
Clubul Sportiv Preventis Iaşi organizează sâmbătă, de la ora 10:00, în Sala Polivalentă, ediţia a III-a a „Shuttle Time” la badminton pentru elevii din judeţul Iaşi, concurs la care parteneri sunt Federaţia Română de Badminton, Fundaţia Sportului Ieşean şi Zdrovit România. În luna aprilie a anului trecut, CS Preventis a început susţinerea programului „Badmintonul în şcoli - Shuttle Time România” al Badminton World Federation, implementat de Federaţia Română de Badminton şi Badminton Europe, cu un curs pentru profesori Shuttle Time la care au participat 27 de profesori de la şcolile şi liceele din judeţul Iaşi.
În prezent, 21 de şcoli şi licee ieşene au semnat protocolul de colaborare pentru implementarea programului. De atunci au fost organizate şi două concursuri, primul în octombrie (au participat 156 elevi de la 15 unităţi de învăţământ) şi celălalt în decembrie (249 de copii de la 18 şcoli). „Pentru ediţia a III-a aşteptăm peste 300 de copii de la cel puţin 25 de unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi. Concursul se desfăşoară pentru probele de simplu fete şi simplu băieţi, pe 5 categorii de vârstă, iar pentru participare nu există taxă”, a declarat Petre Crivoi, preşedintele CS Preventis Iaşi. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau