Banderolă chiar la revenire! CFR Cluj - CSM Poli Iaşi (ora 21:00)
Dimensiune font:
Trupa lui Flavius Stoican va evolua astăzi în cadrul etapei a XII-a a Ligii 1, penultima a turului, în compania campioanei en-titre. În cele două săptămâni de la ultimul joc oficial susţinut, pierdut cu 1-2 în Copou cu FC Viitorul, echipa ieşeană a bifat vinerea trecută acasă un meci amical cu FC Sfântul Gheorghe Suruceni, din prima ligă a Republicii Moldova, încheiat la egalitate, 2-2, şi are aşteptări îndrăzneţe de la partida din această seară.
Citeşte şi: Flavius Stoican: „CFR Cluj poate fi surprinsă!”
CSM Politehnica Iaşi a ajuns ieri la Cluj-Napoca fără trei dintre titularii obişnuiţi. Frăsinescu este suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene, în timp ce Cristea şi Panţîru n-au fost incluşi în lotul care a efectuat deplasarea din cauza conflictului iscat între ei la mijlocul săptămânii trecute. Consultând tot felul de surse, vă prezentăm, pe scurt, doar ceea ce este cert: a fost ceva mai mult decât o dispută verbală, totul fiind aplanat repede de colegii aflaţi în preajmă. Ulterior, cei doi s-au împăcat, şi-au cerut scuze unul celuilalt şi întregului vestiar, însă Stoican, aşa cum a procedat sezonul trecut în privinţa abaterilor disciplinare, mai întâi cu Mihalache şi apoi cu Platini, nu putea trece incidentul cu vederea şi a hotărât să nu-i includă în lotul pentru meciul cu CFR Cluj. Decizia antrenorului a fost şi de această dată foarte bine primită în vestiar, iar căpitan va fi Mihalache, chiar la revenirea sa în echipă după câteva etape de absenţă din cauza problemelor medicale. Alături de el va juca în centrul apărării Cioinac sau Mihăescu, soluţii ca fundaş dreapta sunt Bosoi, Gallego sau Rus, fundaş stânga va fi coborât Sin, iar în poartă Stoican va decide între Rusu şi Cobrea.
Antrenorul de la CSM Poli Iaşi ar putea vedea cum se comportă formaţia sa mizând de la început pe doi atacanţi, aşa cum a jucat în meciul din Cupa României, cu UTA, situaţie în care pe teren ar putea apărea Enoh şi Bekui (Aguinaldo), în spatele lor urmând să alinieze patru mijlocaşi. Qaka şi Flores vor fi distribuiţi în centru, P. Petre are prima şansă la titularizare pe locul rezervat jucătorului Under 21, probabil ca mijlocaş stânga, iar pe celălalt flanc ar putea apărea Platini, revenit de la reprezentativa Insulelor Capului Verde (2-0, vinerea trecută, acasă cu Tanzania, respectiv 0-2, marţi, în deplasare, tot cu Tanzania, în preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni), Sanoh sau Zaharia.
Totuşi Stoican s-ar putea să apeleze din primul minut doar la unul dintre cei trei atacanţi enumeraţi anterior, situaţie în care în spatele său l-ar putea distribui pe Platini sau va folosi un alt jucător care să primească şi sarcini defensive.
Laude din tabăra adversă
Antrenorul echipei CFR Cluj, portughezul Antonio Conceicao, a declarat ieri că îşi doreşte ca formaţia din Gruia să câştige cele trei puncte. „Poli Iaşi este o echipă foarte bună, o echipă bună pe tranziţie, care joacă foarte bine cartea contraatacului. Am analizat adversarul şi cred că vom face un meci bun. Ne dorim să obţinem cele trei puncte. Într-adevăr este o posibilitate să ajungem pe primul loc, însă nu acesta este este acum scopul primordial, ci să câştigăm cele trei puncte”, a afirmat lusitanul.
Conceicao a precizat că pauza pentru meciurile echipelor naţionale a fost una binevenită. „A fost o pauză binevenită, pentru ca jucătorii accidentaţi să se recupereze şi să revină în lot, să participe la antrenamente cu echipa şi acesta este principalul avantaj”, a comentat tehnicianul.
El s-a referit şi la situaţia „veteranului” brazilian Julio Baptista: „Este un jucător care s-a antrenat cu noi, munceşte alături de echipă. CFR Cluj are un lot numeros, are 26 de jucători, este important ca lumea să înţeleagă că eu apăr interesele acestei echipe, nu avem niciun conflict în interiorul lotului şi de fiecare dată antrenorul va decide cine este mai pregătit să joace”.
Antonio Conceicao nu consideră un avantaj faptul că Poli Iaşi a venit la Cluj fără trei jucători de bază. „Nu consider că este un avantaj, din contră, jucătorii care vor intra în locul lor o vor face foarte bine, cu siguranţă”, a spus portughezul, care nu se confruntă în acest moment cu nicio problemă de lot.
Conceicao a vorbit şi despre plecarea preşedintelui Iuliu Mureşan: „A fost un om important la acest club, un om care a făcut multe pentru CFR Cluj. Dar e un capitol încheiat”. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau