Batavii, aproape de ratarea calificării!
Dimensiune font:
Învinsă de Islanda joi seara (0-1), Olanda este la un pas de a rata prezenţa, după 14 ani, la un turneu final. O altă surpriză s-a consemnat la Baku, unde Croaţia nu a putut trece de Azerbaidjanul lui... Prosinecki!
Olanda e la un pas de ratarea calificării la Euro 2016, prima după 14 ani la un turneu final. Batavii au pierdut joi contra Islandei, scor 0-1, şi sunt pe trei în grupa A, cu un punct peste Turcia, egalată în ultimele minute de Letonia. Ce-i drept, batavii au avut ghinion după accidentarea lui Robben din minutul 31, iar două minute mai târziu, Martins Indi a fost eliminat. A urmat penalty-ul acordat islandezilor în minutul 52 şi transformat de Gylfi Sigurdsson, mijlocaşul lui Swansea, rezultat pe care gazdele nu l-au putut schimba până la final. Astfel, Islanda e lider în grupa A, cu 18 puncte, două mai multe decât Cehia, care a câştigat greu cu Kazahstan, scor 2-1. Iar Olanda e încă pe locul 3, la un punct peste Turcia, cu trei meciuri rămase de disputat.
Ţara Galilor poate reveni la un turneu final după 57 de ani de absenţă
Ţara Galilor a câştigat joi seară în Cipru, scor 1-0, şi se află la un pas de o calificare istorică la un turneu final. Galezii, antrenaţi de Chris Coleman şi conduşi din teren de Gareth Bale, ocupă primul loc în Grupa B a preliminariilor pentru EURO 2016, cu trei etape înainte de final, după ce au adunat 17 puncte în primele şapte meciuri. La 57 de ani distanţă de la prima şi singura participare la un turneu major, Cupa Mondială din 1958, găzduită de Suedia, galezii mai au trei paşi de făcut până la calificarea la Campionatul European din 2016, din Franţa. Iar misiunea lor este cu atât mai uşoară cu cât în ultimele trei etape Ţara Galilor are un program mai mult decât abordabil. Astăzi, galezii primesc vizita Israelului, ocupanta locului trei, urmând ca pe 10 octombrie să se deplaseze în Bosnia, iar pe 13 octombrie să îndeplinească o simplă formalitate, pe teren propriu, contra modestei reprezentative a Andorrei. Cum primele două locuri au asigurată participarea la turneul final din Franţa, Ţara Galilor are nevoie de o victorie contra codaşei grupei şi de un egal în unul dintre celelalte două jocuri pentru a-şi asigura biletele la Campionatul European.
GRUPA A
Cehia - Kazahstan 2-1 (Skoda 74, 86 / Logvinenko 21)
Olanda - Islanda 0-1 (Sigurdsson 52 - pen)
Turcia - Letonia 1-1 (Inan 77 / Sabala 90+1)
1. Islanda 7 6 0 1 15:3 18
2. Cehia 7 5 1 1 14:9 16
3. Olanda 7 3 1 3 13:7 10
4. Turcia 7 2 3 2 8:9 9
5. Letonia 7 0 4 3 3:14 4
6. Kazakhstan 7 0 1 6 5:16 1
GRUPA B
Belgia - Bosnia 3-1 (Fellaini 23, De Bruyne 44, Hazard 78 - pen / Dzeko 15)
Cipru - Ţara Galilor 0-1 (Bale 82)
Israel - Andorra 4-0 (Zehavi 4, Bitton 22, Hamed 26 - pen, Dabbur 38)
1. Ţara Galilor 7 5 2 0 9:2 17
2. Belgia 7 4 2 1 16:3 14
3. Israel 7 4 0 3 14:9 12
4. Cipru 7 3 0 4 12:12 9
5. Bosnia 7 2 2 3 9:10 8
6. Andorra 7 0 0 7 3:27 0
GRUPA C
Astăzi
Luxemburg - Macedonia (19:00)
Ucraina - Belarus (19:00)
Spania - Slovacia (21:45)
1. Slovacia 6 6 0 0 13:3 18
2. Spania 6 5 0 1 15:3 15
3. Ucraina 6 4 0 2 9:2 12
4. Belarus 6 1 1 4 4:11 4
5. Macedonia 6 1 0 5 6:14 3
6. Luxemburg 6 0 1 5 3:17 1
GRUPA D
Aseară
Georgia - Scoţia
Germania - Polonia
Gibraltar - Irlanda
1. Polonia 6 4 2 0 20:3 14
2. Germania 6 4 1 1 16:4 13
3. Scoţia 6 3 2 1 12:6 11
4. Irlanda 6 2 3 1 12:5 9
5. Georgia 6 1 0 5 4:13 3
6. Gibraltar 6 0 0 6 1:34 0
GRUPA E
Astăzi
Estonia - Lituania (19:00)
San Marino - Anglia (19:00)
Elveţia - Slovenia (21:45)
1. Anglia 6 6 0 0 18:3 18
2. Elveţia 6 4 0 2 13:4 12
3. Slovenia 6 3 0 3 12:7 9
4. Estonia 6 2 1 3 3:5 7
5. Lituania 6 2 0 4 4:12 6
6. San Marino 6 0 1 5 0:19 1
GRUPA F
Aseară
Insulele Feroe - Irlanda de Nord
Grecia - Finlanda
Ungaria - România
1. România 6 4 2 0 7:1 14
2. Irlanda de Nord 6 4 1 1 8:4 13
3. Ungaria 6 3 2 1 5:3 11
4. Insulele Feroe 6 2 0 4 4:8 6
5. Finlanda 6 1 1 4 5:8 4
6. Grecia 6 0 2 4 2:7 2
GRUPA G
Astăzi
Rusia - Suedia (19:00)
Austria - Moldova (21:45)
Muntenegru - Liechtenstein (21:45)
1. Austria 6 5 1 0 11:2 16
2. Suedia 6 3 3 0 10:4 12
3. Rusia 6 2 2 2 9:4 8
4. Montenegro 6 1 2 3 4:8 5
5. Liechtenstein 6 1 2 3 2:12 5
6. Moldova 6 0 2 4 3:9 2
GRUPA H
Azerbaidjan - Croaţia 0-0
Bulgaria - Norvegia 0-1 (Forren 57)
Italia - Malta 1-0 (Pelle 69)
1. Italia 7 4 3 0 10:5 15
2. Croaţia 7 4 3 0 16:3 14
3. Norvegia 7 4 1 2 8:8 13
4. Bulgaria 7 2 2 3 7:8 8
5. Azerbaijan 7 1 2 4 4:11 5
6. Malta 7 0 1 6 1:11 1
GRUPA I
Aseară
Danemarca - Albania
Serbia - Armenia
1. Portugalia 5 4 0 1 7:4 12
2. Danemarca 5 3 1 1 8:4 10
3. Albania 4 3 1 0 7:2 10
4. Armenia 5 0 1 4 5:9 1
5. Serbia 5 0 1 4 3:11 -2
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau