Bombe şi bombiţe
Dimensiune font:
A fost această etapă secundă a Ligii 1 de fotbal, una presărată de surprize. Sau bombe după limbajul spectaculos al timpurilor. Cea mai tare dintre ele, desigur, victoria botoşănenilor la Dinamo, nu că nu ar fi încăput în discuţie şansele oaspeţilor, dar, ţinând cont de schimbările din lotul formaţiei moldave, nu se întrevedea nimic special. Şi uite că se poate.
O altă surpriză majoră, victoria netă a feroviarilor clujeni în faţa campionilor. CFR-iştii dau dovada aceleaşi echipe serioase, care nu prea este afectată de cutremure de niciun fel, fie depunctări, fie oameni noi, semn că vorbim de profesionalism.
Şi egalul Chiajnei la Craiova a constituit un rezultat neaşteptat, mai ales că ilfovenii tocmai schimbaseră tehnicianul, dar în fotbal mingea e rotundă şi este orice posibil. FCSB-ul, rămas lider solitar, cu 6 puncte din tot atâtea posibile, s-a impus mai greu decât se credea în faţa Timişoarei. Să nu uităm că gazdele au evoluat în inferioritate o repriză, lucru care a contribuit decisiv la rezultatul final.
Surprinzător de clar succesul Voluntariului în faţa umbrei Astrei. Echipa giurgiuveană a acuzat, poate, oboseala din Europe League, dar în fotbalul mare trebuie să fii tare. Duelul nou promovatelor a fost tranşat în favoarea formaţiei din Sf. Gheorghe, care înscrie primele puncte în Liga 1 din istoria sa, în timp ce oaspeţii mai au de aşteptat.
În fine, remiza albă de la Iaşi, singurul meci al rundei în care nu s-a marcat, poate fi considerată o partidă în care ambele combatante au încercat, reuşind de câteva ori, să creeze relaţii de joc, lucru care reprezintă atributul principal al omogenităţii unei echipe. Încă nu se pune problema nici la Iaşi, nici la Mediaş. Poate în etapele viitoare. Mircea UNGUREANU
CLASAMENT LIGA 1
1. FCSB 2 2 0 0 3-1 6 (+3)
2. CS „U” Craiova 2 1 1 0 3-1 4 (-2)
3. CFR Cluj 2 1 1 0 3-1 4 (+1)
4. FC Botoşani 2 1 1 0 2-1 4 (+1)
5. Dinamo 2 1 0 1 3-1 3 (0)
6. FC Voluntari 2 1 0 1 4-3 3 (0)
7. FC Viitorul 2 1 0 1 3-2 3 (0)
8. Sepsi 2 1 0 1 2-2 3 (0)
9. ACS Poli 2 1 0 1 1-1 3 (0)
10. Astra 2 1 0 1 2-3 3 (0)
11. Concordia 2 0 1 1 1-2 1 (-2)
12. CSM Poli Iaşi 2 0 1 1 0-2 1 (-2)
13. Gaz Metan 2 0 1 1 0-3 1 (+1)
14. Juventus 2 0 0 2 1-5 0 (-3)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau