Bucovina Suceava a primit... scuzele şefului Ambulanţei
Dimensiune font:
Depăşită de Dinamo fără a juca în etapa a V-a a Ligii Naţionale, cu scorul de 0-10, echipa suceveană s-a convins ieri că cei care au greşit netrimiţând o maşină la sala LPS pentru meciul amintit sunt cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. „Preşedintele clubului, Răzvan Bernicu, şi şeful Ambulanţei au fost prezenţi la Prefectură, unde şeful Serviciului amintit s-a convins că eroarea s-a comis în colectivul pe care îl coordonează. Noi trimisesem solicitarea în timpul legal, dar cineva de acolo a rătăcit-o. Şi-a cerut scuzele de rigoare, dar astea nu mai încălzesc pe nimeni, deoarece vom fi penalizaţi şi cu un punct, din cauza deficienţelor organizatorice. Este o întâmplare nefericită, care sperăm să nu se mai repete”, a declarat prof. Petru Ghervan, antrenorul principal al Bucovinei.
Tehnicianul a primit ieri şi o veste bună, din Serbia, unde doi dintre jucătorii doriţi a fi legitimaţi şi-au primit deja vizele de intrare în România, iar al treilea a promis că va intra în posesia ei astăzi. Aşa că până luni se şi întorc la Suceava, iar în alte două-trei zile vor primi şi certificatele internaţionale de transfer, pentru a fi şi legitimaţi, spre a fi apţi de joc pentru meciul de la Baia Mare din 27 septembrie. L.SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau