Business şi performanţă
Dimensiune font:
Impresarul Arcadie Zaporojanu spune că la Iaşi se implementează un proiect după modelul CFR Cluj. Echipa ardeleană a obţinut titlul, evoluând şi în Champions League, în condiţiile în care a „trăit” din vânzările de jucători
Impresarul Arcadie Zaporojanu, reprezentantul firmei „Fotbal Hebdo”, care a semnat în această vară un parteneriat cu CSM Poli Iaşi, a explicat într-un interviu acordat site-ului clubului care sunt planurile sale în Copou. „În colaborare cu Primăria Iaşi, ne-am angajat într-un proiect care să dezvolte fotbalul la Iaşi. În ultimii doi ani Poli a avut rezultate meritorii, locul VI (!) sau VII sunt bune. Iaşul a participat în cupele europene în sezonul trecut, un eveniment pentru oraş. Noi ne propunem să continuăm această ascensiune, să urcăm în play-off şi acolo să jucăm meciuri mult mai dure, cu adversari de calibru, cu Dinamo, Steaua, CFR Cluj. Vom face totul pentru ca Poli să se lupte de la egal la egal cu liderii de tradiţie ai fotbalului românesc”, a declarat Arcadie Zaporojanu pentru siteul lui CSM Poli.
„Conducerea executivă rămâne a Primăriei”
Acesta a subliniat că firma pe care o reprezintă se va implica în Copou doar sportiv, prin aducerea de jucători, nu şi financiar: „Ne implicăm pe segmentul sportiv, să aducem fotbalişti. Dintre aceştia, sperăm ca după un sezon sau două să şlefuim câteva diamante. Cu ajutorul staff-ului, al echipei, al rezultatelor, ne dorim să putem aduce jucătorii la alt nivel, apoi să-i transferăm în campionate mult mai tari şi să aducem bani la bugetul clubului. De asemenea, ne-am implicat cu logistică, prin acest cantonament la baza lui Sheriff Tiraspol, cu echipament. Pe moment, noi ne-am asumat managementul echipei pe unele segmente, dar conducerea executivă a clubului rămâne Primăriei, cu noul preşedinte Adrian Ambrosie în subordine”, mai spune Zaporojanu.
Vor să ducă jucători la Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţsk
Zaporojanu speră să implementeze la Iaşi un proiect asemănător celui de la CFR Cluj, aducând mai mulţi jucători străini. „CFR Cluj a ajuns în istorie după ce a adus jucători străini. Au făcut şi business, cu vânzări de jucători importanţi, au făcut şi performanţă, au jucat în Champions League. Am preluat acest model şi vrem să-l aplicăm la Iaşi. Din fotbalul românesc am transferat mulţi jucători la cluburi din străinătate. Am luat jucători din Capitală, de la Cluj, de la Galaţi. Dacă vor pleca şi de la Iaşi jucători spre cluburi de top cum sunt Dinamo Kiev, Şahtior, Benfica, deja va fi un plus al nostru”, a mai spus Zaporojanu. Ion TÂRNOVANU
* * *
Rămâne cum am stabilit
Ieri, în Comitetul Executiv al FRF, aflat încă în desfăşurare, s-a pus în discuţie, printre primele puncte pe ordinea de zi, schimbarea sistemului competiţional din Liga 1. Membrii Comitetului Executiv au votat până la urmă ca sistemul competiţional să rămână acelaşi ca şi în ultimele două sezoane, adică 6 echipe în play-off, 8 echipe în play-out. Prima etapă se va disputa în perioada 14-16 iulie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau