Cel mai căutat antrenor al momentului în Liga 1 este favorit să preia şi echipa din Iaşi. Lăcătuş îşi joacă la Cluj viitorul în Copou

default

Dimensiune font:

| 27-08-2014 09:18

După CS Universitatea Craiova şi Pandurii Târgu Jiu şi CSMS Iaşi se gândeşte la schimbarea antrenorului din cauza rezultatelor slabe obţinute în startul noului sezon al Ligii 1. La cele trei cluburi, principalul favorit să preia munca depusă până acum de Ionel Gane, Petre Grigoraş şi Marius Lăcătuş este Cristi Pustai.


Semieşecul de luni cu Oţelul, scor 0-0, ultima clasată în Liga 1, l-ar putea costa postul pe antrenorul Marius Lăcătuş. Fără victorie în primele cinci etape, Iaşiul a acumulat doar trei puncte, deşi a jucat trei meciuri pe propriul teren, două dintre ele cu adversari abordabili, Viitorul şi Oţelul. Punctajul obţinut este, însă, sub ce sperau oficialii înaintea startului campionatului, dar nici jocul echipei nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Asta în condiţiile în care campania de achiziţii din această vară a fost cea mai fructuoasă din ultimii ani, iar tehnicianul i-a avut în ambele cantonamente pe majoritatea jucătorilor nou-veniţi.

Deşi preşedintele executiv al clubului, Florin Prunea, evită să tulbure şi mai mult apele, confirmându-l declarativ pe Lăcătuş pe banca tehnică, rămânerea tehnicianului nu este deloc certă. Dacă va fi menţinut pe banca nou-promovatei şi la meciul din deplasare cu Universitatea Cluj, un nou rezultat negativ ar duce automat la schimbarea sa din funcţie.

Pe lista scurtă cu posibilii înlocuitori ai lui Lăcătuş sunt Cristi Pustai, Liviu Ciobotariu şi Gheorghe Mulţescu, primul fiind cel mai agreat de către oficialii din Copou.

Preşedintele Comitetului Director al clubului ieşean, Leonida Antohi, a lăsat să se înţeleagă că un nou rezultat negativ la Cluj ar putea duce la schimbarea antrenorului. „Am jucat destul de modest, dar dacă am fi marcat la cele câteva ocazii, am fi avut trei puncte acum. Important este să avem linişte acum, să pregătim cum trebuie meciul de la Cluj şi să mergem să batem. Dacă nu luăm trei puncte, situaţia se complică. Totul este posibil dacă nu câştigăm la Cluj”, a declarat Antohi, care a punctat şi ce nu a mers în jocul echipei în meciul cu Oţelul: „Nu ne-am descurcat deloc în combinaţii pe faza de atac, iar linia mediană a jucat sub aşteptări, nu a livrat deloc baloane utile către atac. Wesley a fost nevoit de multe ori să coboare mult pentru a lua mingea. De asemenea, este evidentă şi lipsa de formă a lui Ciucur, care nu reuşeşte să ajungă la finalizare, să-şi creeze ocazii de a marca, deşi joacă într-o poziţie avansată”.

Prunea: „Trebuie să batem la Cluj”

Preşedintele executiv Florin Prunea a declarat că postul lui Marius Lăcătuş nu este în pericol. „Marius Lăcătuş nu este în pericol. Am discutat cu băieţii şi cu antrenorii în vestiar, acum ne concentrăm asupra meciului de la Cluj, cu Universitatea, pe care trebuie să-l câştigăm. Dacă nu înscrii din 6-7 ocazii, nu ai cum să câştigi. Am avut mai multe situaţii clare, dar ne lipseşte concentrarea acolo, în faţa porţii. Nu pot spune că suntem în criză, dar suntem preocupaţi, îngrijoraţi”, a spus Prunea.

Totuşi, sunt şanse ca în cursul serii de marţi să aibă loc o şedinţă în Copou în cadrul căreia să fie pusă în discuţie situaţia băncii tehnice. O decizie va fi luată de preşedintele de onoare al clubului, primarul Gheorghe Nichita. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei