CSMS Iaşi a refuzat oferta Stelei pentru Creţu
Dimensiune font:
Aşa cum a anunţat după ce joi a finalizat înregimentarea lui Gabi Tamaş, preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, s-a ocupat ieri de transferul lui Alexandru Creţu, fotbalist de 22 de ani care are contract cu CSMS până în anul 2017. Florin Prunea, preşedintele CSMS Iaşi, a dat de înţeles la începutul săptămânii că, dintre echipele care l-au ofertat pe Creţu, Steaua este aproape de a-i obţine semnătura, pentru ca după doar două zile să susţină că nu mai există vreo ofertă oficială pentru Creţu! Nici de la Steaua!
Ei bine, oferta oficială a campioanei a venit ieri. Imediat după ce părţile au recunoscut negocierile, s-a vehiculat că Steaua a oferit 300.000 de euro şi 25 la sută dintr-un transfer viitor, dar ieri a pus pe masă 270.000 de euro şi amintitul procent. Legat de acesta, CSMS va dori să introducă şi suma de minimum 500.000 de euro cu care Creţu să poată fi vândut mai departe. Firesc, Steaua doreşte să-l ia pe jucător încă de pe acum, dar pretenţiile ieşene se cifrează la 500.000 de euro, aşa că oferta a fost refuzată, „mingea” ricoşând din nou în terenul campioanei. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau