CSMS Iaşi - Chikhura Sachkhere 2-3 (0-0) în al treilea amical din Antalya
Dimensiune font:
Fotbaliştii de la CSMS tocmai au încheiat al treilea lor meci de verificare din cantonamentul din Antalya, adversară fiindu-i echipa Chikhura Sachkhere, din prima ligă a Georgiei. Napoli a început meciul cu o singură surpriză, titularizându-l în poartă pe Caparco în locul lui Grahovac, iar echipa a arătat astfel: Caparco - Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu - Mitic, Creţu - Viveiros, V. Gheorghe, Onduku - Golubovic. Potrivit site-ului oficial al grupării ieşene, cea mai mare ocazie a primei reprize a fost ratată de Golubovic în minutul 40. Georgienii au avut două şuturi periculoase, rezolvate de Caparco, aşa că la pauză a fost 0-0.
Grahovac a intrat în minutul 46 în locul lui Caparco, Goge l-a înlocuit pe Onduku (’50), iar Boiciuc şi Ferrara i-au schimbat pe V. Gheorghe şi Viveiros (’58). Ţigănaşu a deschis scorul în minutul 59, cu un şut de la 25 de metri (1-0), iar în minutul 68 au intrat Piccioni şi Enescu în locurile lui Golubovic şi Mitic. Enescu a înscris în minutul 69 la prima atingere de balon la o fază la care au contribuit Goge şi Ţigănaşu (2-0), iar formaţia georgiană a redus din diferenţă după trei minute dintr-un penalty acordat pentru un henţ al lui Enescu, care a alunecat şi a jucat involuntar balonul cu mâna (2-1). Până la finalul jocului au mai intrat Ciucă, Saric şi Bădic, iar de înscris au mai înscris doar adversarii, aşa că echipa georgiană s-a impus cu 3-2 în disputa în care la CSMS n-au jucat deloc Hotoboc, Bosoi, Bole şi juniorii Moldovan şi Târşă.
Următorul amical este programat duminică, în compania formaţiei Zbrojovka Brno (Cehia). Dragoş GAŞPAR
Sursa foto: www.csmsiasi.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau