Derby onorat doar de trupa lui Neagoe
Dimensiune font:
Fotbaliştii de la CSM Politehnica Iaşi au trecut cu bine şi de derby-ul play-out-ului, dispunând fără dubii, cu doar 1-0, de Gaz Metan Mediaş, o formaţie clasată în urma lor pe locul al doilea, dar mult prea departe de nivelul arătat în prima parte a campionatului, când a luptat pentru un loc în play-off. Mai mult, trupa lui Eugen Neagoe a bifat cel de-al doisprezecelea meci consecutiv fără înfrângere, unsprezece dintre ele fiind în play-out.
Antrenorul de la CSM Poli a fost inspirat în alcătuirea formaţiei, renunţând la Stenio, pe care îl folosise cu o etapă în urmă, la acel 1-1 de la Timişoara, şi a apelat, aşa cum trebuia, la Mitic, jucător mult mai util. Nu i-a avut la dispoziţie pe Mihalache, V. Gheorghe şi Bădic, cu toţii accidentaţi, iar înainte de meci a decis să-l ţină pe banca de rezerve pe Ştefănescu, tot pe motive de ordin medical. L-a titularizat pe Panţîru pe post de mijlocaş stânga, jucătorul bucurându-se pentru a doua oară de acest statut de când a fost transferat în iarnă de la Ştiinţa Miroslava, din Liga a III-a, prima ocazie fiind tot cu Gaz Metan, la meciul din turul play-out-ului, câştigat de CSM Poli cu 2-0. Ei bine, Panţîru i-a răsplătit încrederea încă din minutul 7, când a luat o cursă pe cont propriu, i-a luat faţa fundaşului dreapta advers, Romeo, înlocuitorul lui Creţu, suspendat, şi de la jumătate de metru de linia de fund a centrat perfect, mingea l-a depăşit pe portarul Greab, şi a fost urmărită de celălalt fundaş lateral, Bole, care de la trei metri a pus latul şi a deschis scorul.
Echipa ieşeană ştie la perfecţie să-şi interpreteze partitura la acest scor şi şi-a lăsat adversara să arate dacă ştie suficient fotbal pentru a spera la ocuparea locului 7. Gaz Metan însă a depins exclusiv de toanele lui Eric, dar el a fost de cele mai multe ori bine închis de Răuţă sau Mitic. Când totuşi reuşea să iasă din chingi nu prea avea pentru cine să găsească o pasă luminoasă. Curtean a început bine, dar s-a stins după un sfert de oră, aşa că emoţii la poarta lui Grahovac n-au apărut.
Nici CSM Poli nu s-a prea văzut în atac până când n-a apărut o nouă sclipire personală. Cristea a coborât în minutul 35 până la jumătatea terenului şi l-a lansat ideal pe Bole, acesta a intrat în careu, dar cu genunchiul nu şi-a putut prelungi prea bine balonul, însă a profitat de ieşirea imprudentă a lui Greab şi a obţinut penalty-ul. Din păcate, Cristea a ratat, Greab răscumpărându-şi greşeala scoţând de lângă bara din dreapta sa, însă finalul primei reprize a fost dominat cu multă autoritate de formaţia ieşeană. Panţîru a mai bifat o sclipire pe stânga, luptând cu trei adversari într-o acţiune personală şi a reuşit să paseze în centrul careului, dar niciun coleg al său probabil n-a crezut că va reuşi să ofere o pasă atât de bună şi nu a urcat nimeni în careul advers! Minutul în care a bifat această impetuoasă acţiune nu-l prinsese pe teren la Mediaş, când fusese înlocuit în minutul 34, dar de data aceasta repriza s-a încheiat cu o lovitură liberă bine executată de Cristea, însă mingea a trecut puţin pe lângă poartă, cât mai ales cu ocazia lui Bole, care n-a putut majora scorul singur cu Greab!
CSM Poli a continuat şi-n actul secund joaca ei cu Gaz Metan, dar formaţia oaspete şi-a exprimat neputinţa prin faulturi care mai de care mai grosolane. Nici măcar introducerea lui Munteanu n-a mai schimbat situaţia, dar şi formaţia ieşeană s-a apărat aproape fără cusur, cu o menţiune în plus pentru mijlocaşii laterali Bole şi Panţîru, care au respins sau au recuperat multe baloane. Gaz Metan îşi epuizase toate schimbările încă din minutul 65, pe când Neagoe a operat-o pe prima abia în minutul 74, când l-a retras pe Golubovic şi l-a trimis pe teren pe Ciucur. El a activat pe post de mijlocaş dreapta, iar Bole a avansat în preajma lui Cristea. A urmat înlocuirea lui Ţigănaşu cu Sato, iar în minutul 81 a ieşit Panţîru, care a făcut o considerabilă risipă de efort, şi a intrat Ştefănescu, finalul disputei fiind controlat cu autoritate de formaţia ieşeană, care are acum patru puncte avans în fruntea play-out-ului şi prima şansă pentru a încheia campionatul pe locul 7. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau