Derby-ul play-out-ului
Dimensiune font:
Derby-ul play-out-ului a fost programat în etapa a IV-a şi se va disputa astăzi între cele mai îndreptăţite grupări să spere la ocuparea locului 7 în clasamentul final al Ligii 1. Sigur că în discuţie mai poate intra şi FC Botoşani, dar deocamdată Gaz Metan este echipa care are frâiele în mână după ce a cochetat până în ultima etapă a sezonului regulat cu calificarea în play-off. Cam la fel s-a petrecut în ediţia trecută cu CSM Poli Iaşi, atunci ea câştigând play-out-ul, însă şi acum şi-a propus acelaşi lucru şi cu o victorie astăzi ar egala-o pe Gaz Metan în clasament.
Echipa ieşeană, condusă de antrenorul Eugen Neagoe, n-a mai pierdut în ultimele patru meciuri susţinute, singurul egal fiind înregistrat în deplasare, cu Pandurii. Duminică a dispus în Copou de ACS Poli Timişoara cu 1-0, dar după o primă repriză fadă şi cu douăzeci de minute de fotbal ceva mai de calitate în actul secund, însă astăzi probabil că va dori să arate că ea este şefa play-out-ului.
CSM Poli a efectuat ieri deplasarea la Mediaş cu un lot de douăzeci de jucători, lipsind practic doar Ţigănaşu, eliminat duminică după ce Bărbuţ i-a provocat cele două cartonaşe galbene. În locul său a fost trimis atunci Panţîru, tânărul transferat în iarnă de la Ştiinţa Miroslava intrând atât de decis încât Bărbuţ n-a mai avut răgaz pentru a-şi plănui cursele sale debordante pe flancul drept. Panţîru este prima opţiune astăzi, deoarece Sato nici nu era încheiat sezonul regulat de când n-a mai prins lotul, fiind şi plecat la ultimele două etape la echipa naţională a statului Filipine, iar Bădic, deşi a efectuat deplasarea, pare ieşit din vizorul lui Neagoe.
Mai rămâne de văzut cum îi va distribui antrenorul de la CSM Poli pe Bole şi Ştefănescu pe benzi, ei jucând cu Timişoara câte o repriză pe fiecare parte a terenului, dar şi ce sistem de joc va folosi, dar probabil că va opta tot pentru 4-4-2, folosit şi duminică. Dragoş GAŞPAR
ÎN ETAPA A IV-A Astăzi FC Botoşani - FC Voluntari 16:00, Digi/Dolce/Look Gaz Metan - CSM Poli Iaşi 18:30, Digi/Dolce/Look Dinamo - CFR Cluj 21:00, Digi/Dolce/Look Mâine FC Viitorul - CS „U” Craiova 18:00, Digi/Dolce/Look FCSB - Astra 20:30, Digi/Dolce/Look
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau