Doar eficienţa din atac a lăsat de dorit

default

Dimensiune font:

| 19-04-2017 06:00

 

Fotbaliştii de la CSM Poli Iaşi au depăşit luni, în deplasare cu FC Voluntari, şi cel de-al şaptelea obstacol din cursa lor de meciuri încheiate fără înfrângere. A fost doar 0-0, însă eficienţa de care au dat dovadă în câteva dispute din amintita serie nu a mai fost şi luni la aceleaşi cote maxime.

Meciul disputat pe un teren îmbibat cu apă a început din nou cu o mare ocazie pentru trupa lui Eugen Neagoe. Ca şi etapa trecută, Ştefănescu, trimis de data aceasta pe flancul stâng, a avut o bună oportunitate apărând la o deviere cu capul pe spate a lui Golubovic, dar şutul său din colţul careului mic nu l-a putut surprinde pe portarul Balauru. Ştefănescu n-a mai avut libertatea din ultimele runde deoarece Neagoe a început meciul cu atacanţii Cristea şi Golubovic, dar a ales să joace din primul minut pe un teren greu cu Bole, pe dreapta, cel care s-a confruntat cu probleme de ordin medical în ultimele săptămâni. În centrul liniei de mijlocaşi l-a preferat pe Răuţă în dauna lui Mitic, iar pe post de fundaş dreapta pe Voicu în locul lui Bosoi.

După ce a avut iniţiativa în primele minute, formaţia ieşeană a scăzut ritmul, iar FC Voluntari, cu Cernat la timonă, a tot căutat soluţii pentru a străpunge defensiva adversă, condusă cu precizie de tandemul de fundaşi centrali Mihalache-Frăsinescu. A abuzat de centrări în careu în speranţa unei gafe, dar singurele emoţii au fost la şutul lui Maftei, respins de Grahovac. Nici CSM Poli n-a excelat la construcţie, trimiţând şi ea centrări care-l vizau în special pe Golubovic în loc să încerce să şuteze din afara careului. Abia pe final de repriză a apărut şutul lui Cristea, de la 18 metri, însă Balauru a fost atent şi a respins.

Ca şi în meciul de acasă cu ACS Poli Timişoara, imediat după pauză Bole şi Ştefănescu au făcut schimb de flancuri şi nu după mult timp au apărut şi ocaziile la poarta gazdelor. V. Gheorghe a centrat bine de pe dreapta, dar reluarea lui Bole din voleu, din colţul careului mic, a fost dezamăgitoare. După două minute, în urma unei faze încâlcite, mingea a ajuns la Cristea, care de la 6 metri a şutat în Balauru, deşi la un fotbalist de clasa lui Andrei ne aşteptam să deschidă scorul din acea poziţie. Iureşul din careul ilfovean a continuat cu driblingul în lateral al lui Bole în faţa lui Ivanovici, mijlocaşul maghiar a fost faultat, dar CSM Poli n-a primit penalty. Au fost aşadar câteva minute de graţie pentru echipa ieşeană, iar FC Voluntari a început să fie mai atentă.

Jocul a scăzut în intensitate, fiind dinamizat în minutul 65, când Cernat l-a angajat cu o pasă subtilă pe Bălan, dar şutul acestuia, din centrul careului, a fost respins de Grahovac. A fost ultima fază notabilă a unei dispute în care ambele combatante păreau mulţumite cu egalul, suficient pentru CSM Poli de a reveni pe primul loc în play-out, la egalitate de puncte cu Gaz Metan Mediaş, şi de a continua seria ajunsă la şapte meciuri consecutive fără înfrângere, dintre care doar două au fost remize. Dragoş GAŞPAR

 

 

Biletele pentru meciul de luni din Copou, cu ASA Tg. Mureş (ora 18:00), pot fi cumpărate începând de vineri (ora 12:00) la magazinul din Iulius Mall. Preţurile vor fi 5 lei la peluze şi 10 lei la Tribunele A şi B. Luni, biletele vor fi vândute doar la casele Stadionului „Emil Alexandrescu”, începând cu ora 10:00.

 

 

Credit foto: Dragoş Păşcăneanu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei