Două variante pentru Golubovic
Dimensiune font:
Mitic, Ciucur şi Bădic au fost puşi pe lista de transferări, dar primii doi pot reveni totuşi în atenţia lui Stoican * azi este programat primul meci amical al verii
Conducerea grupării ieşene a continuat ieri negocierile cu Mitic, Golubovic şi Ciucur pentru a le rezilia contractele deoarece jucătorii amintiţi nu intră în vederile antrenorului Flavius Stoican, cel care se află în cantonament la Tiraspol împreună cu un lot de 22 de jucători. Mitic şi Ciucur n-au fost de acord cu termenii propuşi de oficialii grupării din Copou şi nici cu diminuarea contractelor, aşa că au fost puşi pe lista de transferări, acolo unde îl găsim şi pe Narcis Bădic, despre care s-a spus că va fi împrumutat, probabil la Ştiinţa Miroslava.
Cei trei fotbalişti se vor putea pregăti în perioada următoare la baza sportivă „Emil Alexandrescu”, clubul urmând a le pune la dispoziţie condiţiile necesare: vestiar, echipament, antrenor cu licenţă PRO - Vasile Simionaş, şi asistenţă medicală. Mitic şi Ciucur ar putea reveni însă în atenţia lui Stoican dacă vor fi de acord cu micşorarea salariilor.
Golubovic în schimb s-a arătat dispus să rezilieze amiabil înţelegerea în care este prevăzut că el se poate pregăti numai cu prima echipă, aşa că în cazul său există două variante: despărţirea sau trimiterea în cantonamentul de la Tiraspol, acolo unde ieri erau aşteptaţi internaţionalul ugandez Kizito şi brazilianul Tito şi unde astăzi după-amiază CSM Poli va susţine primul meci amical al verii, în compania celor de la FC Petrocub Hânceşti. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau