Dublu triumf pentru Andreea Săcară şi Mădălina Funduc
Dimensiune font:
Ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale de fond pentru juniori s-au desfăşurat pe canalul Bega, la Timişoara, şi au reprezentat un bun prilej pentru sportivele pregătite de antrenorii Sorin Băhnărel şi Adriana Cserhati de a mai cuceri câteva medalii.
Cele mai eficiente au fost Andreea Săcară şi Mădălina Funduc, care pe distanţa de 6.000 de metri au cucerit medalia de aur atât la dublu vâsle, cât şi la dublu rame, ambele performanţe fiind consemnate la junioare I categoria uşoară. „Andreea şi Mădălina vor concura săptămâna aceasta şi la nivelul senioarelor, unde Iaşul va fi reprezentat şi de Irina Dorneanu”, a declarat Băhnărel.
Simona Napa şi Anca Filip au intrat în posesia medaliei de argint în proba de dublu vâsle a junioarelor II, în timp ce la aceeaşi categorie de vârstă Melania Valeriu a ratat bronzul pentru numai o sutime de secundă! „I-am recomandat să concureze pe o barcă mai uşoară, dar a ţinut s-o păstreze pe a ei, românească, mult mai grea, iar acest lucru a costat-o”, a mai spus Sorin Băhnărel. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau