Echilibrul persistă
Dimensiune font:
O fi bine, o fi rău, dar în Liga I de fotbal, după două runde, se poate vorbi de un echilibru valoric, chiar dacă unele dintre rezultate par a fi dezechilibrate. După egalurile din runda inaugurală, runda a doua a adus câteva victorii în deplasare, care au ordonat ierarhia în partea superioară, dar şi două egaluri surpriză, de unde şi ideea de echilibru.
Desigur că performera etapei a fost ASA Tg. Mureş, o formaţie tipic românească, în sensul că şi fără bani şi fără jucătorii pe care i-a transferat, a reuşit să învingă, fără comentarii, o nucă tare a fotbalului carpatin. La capitolul performere trebuie evidenţiată şi CSMS Iaşi, lider la clasamentul adevărului, după un start cu două deplasări succesive.
Încă departe de a ne convinge, Steaua şi Dinamo, chiar dacă au cucerit punctele puse în joc. Nou promovatele sunt, în continuare, în căutare, Voluntarii mai bine, Timişoara mai puţin bine, în timp ce formaţiile penalizate, atenţie vorbim de două echipe din primele 4 anul trecut, CFR şi Petrolul, încheie ierarhia şi mai au de recuperat.
Botoşănenii par să acuze programul destul de încărcat de până acum, dar nu au pierdut prea mult. Încă neclar statutul Viitorului, echipă tânără sau „cimitir al elefanţilor”, dar de abia suntem la început de drum. Mircea UNGUREANU
1. Tg. Mureş 2 1 1 0 5-1 4 (+1) 2. FC Steaua 2 1 1 0 3-0 4 (+1) 3. CSMS Iaşi 2 1 1 0 2-1 4 (+4) 4. Dinamo 2 1 1 0 1-0 4 (+1) 5. Pandurii 2 1 0 1 1-3 3 (0) 6. Viitorul 2 0 2 0 4-4 2 (-1) 7. Voluntari 2 0 2 0 2-2 2 (-1) 8. Botoşani 2 0 2 0 2-2 2 (-1) 9. Concordia 2 0 1 1 2-3 1 (-2) 10. Craiova 2 0 1 1 0-1 1 (-2) 11. Astra 2 0 1 1 3-7 1 (-5) 12. ACS Poli 2 0 0 2 0-2 0 (-3) 13. CFR Cluj * 2 1 1 0 3-2 -2 (+1) 14. Petrolul * 2 0 2 0 1-1 -4 (-1) * Echipă penalizată cu 6 puncte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau