Finala președinților la Campionatul Mondial de Fotbal 2018. 14 șefi de stat, în tribună cu Putin

default

Dimensiune font:

| 15-07-2018 08:22

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Mai mulţi şefi de stat vor asista, duminică, la finala Cupei Mondiale de fotbal, dintre naţionalele Franţei şi Croaţiei. La eveniment vor fi prezente şi vedete din showbiz şi din lumea sportului.

 

 Campionatul Mondial de Fotbal 2018. În tribuna oficială a stadionului Lujniki se vor afla, între alţii, preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, şi preşedinta Croaşiei, Kolinda Grabar-Kitarovici.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. "La finală sunt aşteptaţi preşedintele Abhaziei, preşedintele Armeniei, preşedintele Belarusului, preşedinta Croaţiei, preşedintele Franţei, preşedintele Gabonului, premierul Ungariei, premierul Kîrgîstanului, preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Palestinei, emirul Qatarului, premierul republicii Sao Tome şi Principe, preşedintele Sudanului, preşedintele Osetiei de Sud", se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Consultantul politic Cozmin Gușă a remarcat că Putin a invitat la finala Campionatului Mondial de la Moscova liderii unor țări care se află în zone de conflict înghețat pentru a merge cu "poza de grup" la negocierea cu Trump.

"Dacă o să analizați cu cine se întâlnește la finala Cupei Mondiale o să vedeți că va fi înconjurat de tot de felul de lideri ai unor țări care se află în zone de conflict înghețat, cum ar fi Armenia, Abhazia, Belarus, Moldova, Kîrgîstan, Qatar, Osetia de Sud...Deci o mișcare de șah geopolitic se desfășoară mâine cu ocazia finalei Campionatului Mondial", arată Gușă.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Finala Cupei Mondiale, Franţa – Croaţia, se va disputa duminică, de la ora 18.00.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Și liderul trupei Rolling Stones, Mick Jagger, care a fost prezent la o semifinală a Campionatului Mondial, la Sankt Petersburg, ar urma să asiste şi la finala de la Moscova.

Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2018, dintre Franța și Croația, este așteptată cu sufletul la gură de toți fanii fotbalului. Cupa Mondială este pe cale să își afle noua campioană - croații visează la o premieră demnă de invidiat, în timp ce francezii, prezenți în ultimul act pentru a treia oară în ultimii 20 de ani, își pot trece în cont trofeul pentru a doua oară în istorie.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018 Mbappe și Griezmann - din tabăra Franței - și Modric și Perisic - din partea Croației - vor fi oamenii pe care vor fi ațintiți toți ochii la finala de pe stadionul Luzhniki, din Moscova. realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei