Fotbalul te răsplăteşte, dar nu tot el punctează!

default

Dimensiune font:

| 12-03-2018 15:00

 

Trupa lui Stoican nu a ieşit şifonată după prima întâlnire cu play-off-ul, poate cea mai dură din moment ce s-a prezentat pe terenul liderului CFR Cluj. Ba chiar ar putea spune că a pierdut printre degete un debut favorabil, însă după aspectul general al jocului scorul final de 2-1 este cât se poate de corect.

Trebuie spus că formaţia gazdă a intrat pe teren cu cea mai bună formulă a sa, în timp ce de la CSM Poli au lipsit trei titulari - Mihalache, Qaka şi Sin. Mihalache lipsise din centrul apărării şi la precedentul joc, acel 0-1 cu FC Viitorul, când Stoican l-a înlocuit cu Jagodinskis, mişcare neinspirată din moment ce pe parcurs l-a scos şi l-a coborât pe închizătorul Cioinac lângă Frăsinescu. Şi, totuşi, a început şi meciul de la Cluj cu Jagodinskis titular! Probabil a luat această decizie pentru a-i arăta balticului că nu a ieşit din vizor după prestaţia nereuşită cu FC Viitorul, dar mai ales a fost determinat de absenţa lui Qaka. Dacă l-ar fi retras şi pe Cioinac ar fi rămas fără niciunul din primii săi doi închizători pentru a încerca să blocheze forţa clujeană de la mijlocul terenului, cu experimentaţii Hoban şi Culio în prim-plan.

Pe Cioinac l-a pus între liniile de fundaşi şi de mijlocaşi, în centrul celei din urmă trimiţându-l pe debutantul Mihăescu alături de Chelaru. Titularizarea lui Zaharia ca mijlocaş stânga n-a fost însă foarte inspirată, dar Jo trebuia păstrat pentru a da lovitura după pauză. Problemele ieşene din prima repriză au plecat de la faptul că nu s-a reuşit blocarea lui Deac, care a rulat în plin pe dreapta, fundaşul stânga Bădic fiind depăşit în dese rânduri şi pentru că n-a primit prea mult sprijin din partea lui Zaharia.

Gafă neadmisă nici în play-out!

Golul din minutul 10 a venit însă în urma unei faze fixe, o lovitură liberă de pe dreapta, la mare distanţă de careu. Minge aruncată spre centrul apărării, stoperii Frăsinescu şi Jagodinskis au fost blocaţi de Vinicius şi au lăsat-o inexplicabil în spatele lor, A. Mureşan a prelungit-o, mai mult cu corpul, poate i-a atins şi braţul, până la Ţucudean, care a împins-o în poartă de la doi metri, beneficiind şi de amorţeala generală din defensiva ieşeană!

Cam toată echipa a fost însă amorţită în prima repriză, dar măcar a încercat să iasă din apărare cu mingea pe jos. Nu prea s-au legat pasele deoarece CFR este o echipă care nu te lasă să respiri, nu-ţi dă timp să găseşti cea mai bună soluţie. Au apărut destule pase greşite şi destule intercepţii ardelene, dar echipa gazdă a dat impresia că nu este dispusă să forţeze prea mult din moment ce deja conducea pe tabelă. Nu putea totuşi să nu speculeze spaţiile care îi erau puse pe tavă, dar portarul Rusu a rezolvat două situaţii complicate în faţa lui Păun, la una din ele fiind suspect de un fault în propriul careu înainte ca Bosoi să respingă de pe linia porţii.

Mutări decisive la pauză!

Stoican n-a stat pe gânduri şi i-a scos la pauză pe Jagodinskis (Cioinac coborând lângă Frăsinescu) şi pe Zaharia, trimiţându-i pe teren pe Pedro şi pe Jo să joace în special pe stânga. A revenit la sistemul 4-2-3-1 cu transformare în 4-4-2, iar echipa a început să se exprime cu totul şi cu totul altfel. Platini putea mai uşor să intre în combinaţii, iar prima ocazie ieşeană putea restabili egalitatea dacă Cristea n-ar fi ales să şuteze cu stângul din marginea careului, puţin peste poartă, în locul unei pase la Jo, singur la 12 metri , uşor lateral stânga, poziţionat pentru un şut fără preluare la colţul lung...

Meciul a devenit echilibrat, deşi CFR a lăsat în continuare impresia că nu forţează din moment ce nu se simţea prea ameninţată. A mai bifat două ocazii, Păun şi Deac şutând puţin pe lângă poartă, dar a şi început să tragă de timp de prin minutul 70, când CSM Poli avea o bună posesie şi petrecea zeci bune de secunde în jumătatea adversă. N-au apărut situaţii de gol, dar a venit în minutul 83 o intrare neglijentă a lui Camora la Kizito (intrat în locul lui Mihăescu să evolueze ca mijlocaş dreapta, moment din care Pedro a jucat la închidere cu Chelaru, iar Platini a mers în centru) într-o fază care nu anunţa mare lucru, iar Cristea a transformat impecabil penalty-ul acordat.

N-au rezistat până la capăt!

CFR Cluj s-a năpustit în atac şi până la urmă a venit şi golul izbăvitor, în minutul 90+3, dar cu largul concurs al echipei ieşene. Bosoi şi apoi Cristea, mai mult cu un luft decât cu o degajare, n-au fost în stare să trimită mingea cât mai departe de poarta lui Rusu, minge care, firesc, a fost direcţionată pe dreapta pentru ca Deac să găsească o rezolvare. S-a descotorosit din nou prea uşor de Bădic, Cioinac a fost nevoit să-şi părăsească zona, mingea a fost trimisă pe jos prin faţa porţii, Frăsinescu a intrat tare la Culio (fault ca şi în meciul din deplasare cu ACS Poli Timişoara, din penultima etapă a sezonului regulat, când a fost dictat penalty), şi a ajuns la Omrani, venit din ofsaid, care a avut timp să preia din faţa lui Bosoi şi să-l execute pe Rusu cu un şut sec de la 7 metri!

Dacă în destule meciuri a arătat a echipă matură, de această dată CSM Poli n-a fost în stare să menţină rezultatul. Putea profita de disperarea clujeană şi să încerce să dea pe contraatac lovitura de graţie pentru că avea destui oameni capabili să facă asta, însă mai întâi trebuia să iasă din apărare cu execuţii simple, dar rapide şi precise. Fotbalul a răsplătit şi în acest meci echipa ieşeană, dar punctul sau punctele din clasament trebuie să şi le pună singură! A fost un meci din care trupa lui Stoican a avut numai de învăţat, iar prima ocazie de a ne convinge de acest lucru o are chiar mâine, când se va confrunta în deplasare, de la ora 17:30, cu FC Botoşani, într-un meci din sferturile de finală ale Cupei României, când va reintra Qaka, în timp ce Mihalache şi Sin sunt în continuare incerţi. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei