Gata vacanţa! Poli Agro CSS „Unirea” Iaşi - RC Bârlad (ora 10:00)
Dimensiune font:
După două luni de pauză, campionatul Diviziei Naţionale de Seniori se reia astăzi cu etapa a III-a a returului, rundă în care Poli Agro „Unirea” Iaşi, pregătită de antrenorii Ioan Iftode şi Silviu Ţibichi, va primi pe Stadionul „Tepro” vizita celor de la RC Bârlad. În tur, studenţii s-au impus categoric (scor 24-8) la Bârlad, iar singura lor înfrângere din acest sezon am consemnat-o în chiar ultima etapă dinaintea întreruperii campionatului, la Petroşani (scor 12-14, după ce ei conduceau la pauză cu 12-6).
De atunci, însă, Telesa a plecat în liga a III-a franceză, Cernescu munceşte în Anglia, iar Chiriac în Germania, în timp ce Butnariu se află la lotul naţional de juniori, dar în schimb a revenit Bolat şi astăzi se poate conta pe el. Asta legat de jucători, pentru că în staful tehnic a fost cooptat Iulian Iftenie pe post de manager. „Chiar dacă întâmpinăm probleme de lot nici nu ne gândim să nu câştigăm”, a declarat Ioan Iftode.
Celelalte două partide ale etapei sunt Galaţi - Arad şi Năvodari - Suceava. Ştiinţa Petroşani stă. D.GAŞPAR
1. Iaşi 7 6 0 1 246-67 30 (6 pb) 2. Bârlad 7 5 0 2 146-104 23 (3 pb) 3. Petroşani 8 4 0 4 171-143 21 (5 pb) 4. Năvodari 7 4 0 3 192-126 18 (2 pb) 5. Suceava 8 4 0 4 146-134 18 (2 pb) 6. Arad 7 2 0 5 83-249 9 (1 pb) 7. Galaţi 8 1 0 7 70-231 6 (2 pb)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau