Handbaliştii de la Politehnica Iaşi revin în competiţie

default

Dimensiune font:

| 08-04-2017 06:04

 

Dacă formaţiile de baschet de la Politehnica Iaşi n-au activitate la acest sfârşit de săptămână, fetele făcându-şi deja planuri pentru următoarea ediţie a Ligii Naţionale, iar băieţii având amânat jocul din deplasare cu „U” Cluj, din prima etapă a returului fazei semifinale a Ligii I, alte trei echipe ieşene au meciuri programate astăzi, iar două dintre ele vor avea loc la Iaşi. Ambele dispute sunt atractive, dar cea mai importantă partidă nu va fi găzduită de o arenă ieşeană.

De la ora 10:00, la Galaţi, în compania formaţiei locale CSU, handbaliştii de la Politehnica Iaşi, pregătiţi de antrenorul Florin Spiridon şi supervizaţi de directorul tehnic Cornel Bădulescu, revin după patru săptămâni de pauză forţată în campionatul Seriei A a Diviziei A. În această perioadă au susţinut un amical foarte bun în deplasare cu HC Vaslui, revelaţia Ligii Naţionale, pierdut la doar două goluri diferenţă, şi au câştigat turneul de la Chişinău, dotat cu „Cupa Primarului”, însă în clasament au căzut pe locul 2. Important este însă că sâmbăta trecută Ştiinţa Bacău le-a administrat celor de la Farul Constanţa, liderul ierarhiei, a doua înfrângere, aşa că la acest capitol există egalitate între formaţia dobrogeană şi Politehnica, principalele pretendente la şefia seriei pentru a promova direct în Liga Naţională, meciul direct urmând să se desfăşoare la Iaşi. Până atunci însă studenţii au astăzi o misiune dificilă în compania ocupantei locului 4, meci care trebuie tratat cu maximum de atenţie pentru a evita vreo surpriză neplăcută.

Vine liderul!

La Iaşi, pe Stadionul „Tepro”, de la ora 11:00, rugbiştii de la Politehnica Iaşi, pregătiţi de antrenorii George Sava, Cosmin Raţiu şi Ioan Iftode, vor primi de pe locul 6 vizita liderului Steaua Bucureşti în contul celei de-a III-a etape a SuperLigii. Băieţii au început să fie aduşi la zi cu drepturile băneşti cuvenite, formalităţile pentru obţinerea vizelor jucătorilor sud-africani şi namibieni au fost finalizate, însă pentru meciul de astăzi principalul obiectiv rămâne acela de a scăpa fără accidentări, iar rezultatul să fie cât mai strâns cu putinţă.

Unic vrea revanşa

Voleibalistele de la Penicilina Iaşi se vor confrunta astăzi, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă, cu Unic Piatra Neamţ într-un joc contând pentru etapa a II-a a returului grupei valorice 7-12 a Diviziei A1. Chimistele deschid cea de-a doua jumătate a clasamentului primei divizii, cu un avans de şase puncte faţă de Unic şi Medicina Tg. Mureş, celelalte ocupante ale podiumului. În tur, Penicilina s-a impus clar la Piatra Neamţ, cu 3-1, şi nici nu concepe să nu facă şi astăzi încă un pas spre asigurarea locului 7. Menţionăm că gruparea ieşeană a reziliat amiabil înţelegerea cu bulgăroaica Veselina Grigorova. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei