Iconiţele lui Tata Puiu au făcut minuni pe jumătate!
Dimensiune font:
Naţionala României va evolua în compania unor adversari incomozi (Danemarca şi Polonia), însă a scăpat de superputeri gen Italia sau Franţa. Prima clasată în grupă accede la turneul final, a doua va disputa un baraj (cu excepţia celei mai slabe poziţii din toatele cele 9 serii)
România şi-a aflat adversarele din preliminariile pentru CM 2018. Elevii lui Anghel Iordănescu au fost repartizaţi într-o grupă dificilă, alături de Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia şi Kazahstan, echipe care, comparativ cu adversarii din actualele calificări pentru EURO 2016 sunt mult mai bine cotate. „Este o grupă dificilă. Putea să fie şi mai rău, însă va fi greu. Din punctul meu de vedere, sunt două echipe cu care ne vom lupta pentru calificare, Danemarca şi Polonia. Dar nu trebuie de neglijat Muntenegru şi trebuie să fim foarte atenţi cu Armenia şi Kazahstan, care au crescut mult. Cred în calificare, dar până acolo mai avem multe hopuri de trecut. Pe mine mă îngrijorează situaţia de acum, cu mulţi jucători fără contracte şi la fel de mulţi ieşiţi din formă şi accidentaţi. Pentru că noi trebuie să ne calificăm la Europenele din Franţa. Sper că participând acolo vom creşte şi vom prinde încredere în forţele noastre”, a declarat Viorel Moldovan, unul dintre secunzii lui Iordănescu.
Grupă echilibrată, bună sau dificilă?
De fapt, părerile specialiştilor vizavi de aceştia adversari sunt împărţite. „O grupă echilibrată, în niciun caz facilă. Danemarca este puternică, poate favorita grupei. Polonia este în creştere şi Muntenegru este o echipă periculoasă. Armenia şi Kazahstan sunt două echipe care au şi ele resurse”, spune Cornel Dinu. În schimb, Gică Hagi este ceva mai optimist. „O grupă bună, accesibilă. Nu e scris înainte nimic, şi Polonia şi Danemarca sunt echipe bune, experimentate... Avem şansa noastră şi sperăm să mergem la Mondiale. Este o grupă deschisă şi sperăm să fim cei mai buni”, spune antrenorul Viitorului. Cel mai pesimist pare Basarab Panduru. „O grupă grea. Nu cred că e uşor nici cu Kazahstan. Este foarte greu. Te poţi gândi la primul loc, dar e posibil să nu termini nici pe doi”, crede fostul stelist. I. TÂRNOVEANU
ZONA EUROPA
Grupa A: Olanda, Franţa, Suedia, Bulgaria, Belarus, Luxemburg
Grupa B: Portugalia, Elveţia, Ungaria, Insulele Feroe, Letonia, Andorra
Grupa C: Germania, Cehia, Irlanda de Nord, Norvegia, Azerbaijan, San Marino
Grupa D: Ţara Galilor, Austria, Serbia, Irlanda, Moldova, Georgia
Grupa E: România, Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia,
Kazahstan
Grupa F: Anglia, Slovacia, Scoţia, Slovenia, Lituania, Malta
Grupa G: Spania, Italia, Albania, Israel, Macedonia, Liechtenstein
Grupa H: Belgia, Bosnia&Herzegovina, Grecia, Estonia, Cipru
Grupa I: Croaţia, Islanda, Ucraina, Turcia, Finlanda
* jocurile vor avea loc în perioada septembrie 2016 - octombrie 2017
* primele clasate merg direct la Mondial, iar la baraj ajung echipele de pe locul 2 (opt echipe), în afară de cea mai slabă poziție
* meciurile vor putea fi urmărite doar la TVR1
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau