Incepe a XXIII-a editie a Jocurilor Olimpice de iarna, la PyeongChang
Dimensiune font:
Cea de-a XXIII-a editie a Jocurilor Olimpice de iarna va debuta oficial vineri la PyeongChang, in Coreea de Sud, cu ceremonia de deschidere, programata de la ora 13,00 (ora Romaniei).
Competitia, la care vor participa peste 2.900 de sportivi, dintre care 28 sunt romani, se va desfasura intre 9 si 25 februarie, la 30 de ani dupa JO de vara de la Seul, din 1988.
Orasul PyeongChang a obtinut, la 6 iulie 2011, dreptul de organizare a "Olimpiadei albe" dupa ce si-a depus candidatura de trei ori consecutiv, in 2010, 2014 si 2018, potrivit site-ului Comitetului Olimpic si Sportiv Roman.
PyeongChang este un district aflat in partea de nord-est a Republicii Coreea, din provincia Gangwon. Orasul se afla in preajma Muntilor Taebaek si se afla la 180 de kilometri est de capitala tarii, Seul. Localitatea se afla la 700 metri inaltime fata de nivelul marii si este un loc prielnic pentru pasionatii sporturilor de iarna.
La cea de-a 123-a intrunire a Comitetului Olimpic International (CIO), din 4 iulie 2011, de la Durban (Africa de Sud), s-a hotarat acordarea dreptului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarna din 2018 orasului PyeongChang, acesta primind peste 50% dintre voturi. PyeongChang a castigat din primul tur de scrutin cu 63 de voturi in fata celorlalte doua candidate pentru gazduirea competitiei, respectiv Annecy (Franta) - sapte voturi si Munchen (Germania) - 25 voturi. PyeongChang a castigat la cea de-a treia candidatura consecutiva, esuand la primele doua in fata oraselor Vancouver (Canada) si Soci (Rusia).
Va fi prima editie a Jocurilor Olimpice de iarna si a doua a Jocurilor Olimpice organizate in Coreea de Sud. PyeongChang va fi, de asemenea, al treilea oras asiatic care organizeaza Jocurile de iarna, dupa Sapporo in 1972 si Nagano in 1998, ambele din Japonia. In plus, vor fi primele Jocuri Olimpice de iarna organizate intr-un oras-statiune din anul 1992.
Site-ul oficial al Jocurilor Olimpice de iarna 2018 scrie ca PyeongChang a prezentat un proiect olimpic inspirat si puternic, ce se bucura de sustinerea guvernului sud-coreean. Olimpiada va lasa o mostenire extraordinara orasului PyeongChang, care va deveni astfel punctul central al sporturilor de iarna din Asia, oferind sportivilor coreeni posibilitatea practicarii acestor sporturi acasa.
La 19 octombrie 2011, a fost infiintat Comitetul de Organizare pentru Jocurile Olimpice si Paralimpice de iarna PyeongChang 2018.
Sloganul competitiei este "Pasiune. Conectare", iar mascota, Soohorang, a fost inspirata de tigrul alb, mult timp considerat un animal de paza coreean.
La Jocurile Olimpice sunt asteptati circa 50.000 de participanti din peste 95 de tari. Vor avea loc 102 evenimente sportive la 15 discipline din sapte sporturi: patinaj (patinaj artistic, patinaj viteza si patinaj viteza pe pista scurta), schi (schi alpin, schi fond, schi acrobatic, combinata nordica, sarituri cu schiurile si snowboard), bob (bob si skeleton), biatlon, curling, hochei pe gheata si sanie.
Rusia a fost suspendata de CIO pentru dopaj institutionalizat, dar 168 de sportivi rusi au fost acceptati la Jocurile Olimpice de iarna de la PyeongChang, urmand sa concureze sub drapelul olimpic.
Programul competitional pentru PyeongChang 2018 include sase noi intreceri: "snowboard big air" (masculin si feminin), patinaj viteza - start in bloc (masculin si feminin), curling dublu mixt si intrecerile de schi alpin pe echipe.
Aceasta editie a JO de iarna va fi prima cu peste 100 de medalii de aur ce vor fi acordate castigatorilor, mai precis 102. PyeongChang 2018 va fi, totodata, competitia cu cel mai mare numar de evenimente feminine si mixte din istoria Jocurilor Olimpice de iarna.
Intrecerile sportive se vor desfasura in 13 locatii: PyeongChang Olympic Stadium (35.000 de locuri), Alpensia Ski Jumping Centre (8.500 de locuri), Alpensia Biathlon Centre (7.500 de locuri), Alpensia Cross-Country Skiing Centre (7.500 de locuri), Olympic Sliding Centre (6.000 de locuri), Yongpyong Alpine Centre (6.000 de locuri), Jeongseon Alpine Centre (6.500 de locuri), Phoenix Snow Park (18.000 de locuri), Gangneung Hockey Centre (10.000 de locuri), Gangneung Oval (8.000 de locuri), Gangneung Ice Arena (12.000 de locuri), Gangneung Curling Centre (3.000 de locuri) si Kwandong Hockey Centre (6.000 de locuri).
Stadionul gazda pentru ceremoniile de deschidere si inchidere ale Jocurilor Olimpice din Coreea de Sud este PyeongChang Olympic Stadium. Lucrarile la Stadionul Olimpic din PyeongChang au fost finalizate dupa 22 de luni, constructia incepand in decembrie 2015. Structurat pe sapte nivele, avand un diametru de 72 metri, o baza conceputa sub forma de pentagon de 58.790 metri patrati si o capacitate de 35.000 de spectatori, stadionul este situat in Plaza Olimpica. Oficialii sud-coreeni sustin ca cele cinci unghiuri ale arenei simbolizeaza obiectivele PyeongChang 2018: economia, mediul, IT, artele si pacea. In apropiere s-au construit, cu titlul de cladiri temporare, Pavilionul de Cultura, Pavilionul de Informatie si Tehnologia Comunicarii si "Medal Plaza", locul unde se vor decerna medaliile olimpice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau