Între Primărie şi Consiliul Judeţean
Dimensiune font:
Antrenorul Florin Spiridon şi jucătorii Alin Pleşca şi Ciprian Vancea de la echipa masculină de handbal Politehnica Iaşi fost primiţi ieri dimineaţă de primarul Mihai Chirica, prilej cu care li s-a explicat că bugetul pentru susţinerea sportului ieşean se cifrează la 5 milioane de lei, dar că abia în momentul în care va exista acoperire legală deplină vor începe să fie viraţi bani către activitatea sportivă. Primăria Iaşi a anunţat că în 2018 va susţine cu prioritate echipa de fotbal CSM Politehnica Iaşi şi pe cea masculină de baschet Politehnica Iaşi, aşa că reprezentanţii formaţiei de handbal, aflată în a şasea lună consecutivă pentru care nu este plătită, s-au îndreptat spre Consiliul Judeţean Iaşi, acolo unde preşedintele Maricel Popa le-a spus: „Imediat ce avem temei legal preluăm de urgenţă susţinerea echipei de handbal”.
Citeşte şi: Adevărul gol-goluţ
Jucătorii echipei ieşene au hotărât să nu concretizeze nici ieri retragerea din campionat. „Mi-au spus că vor să joace meciul pe care îl avem duminică la Iaşi, în Sala Polivalentă, de la ora 17:00, cu SCM Politehnica Timişoara, din contul etapei a XX-a, însă vor purta şi mâine (n.r. - astăzi) o nouă rundă de discuţii cu dl. Manole, preşedintele clubului”, a declarat Spiridon. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau