Meci decisiv pentru ocuparea locului 5! CSM Poli Iaşi - Astra Giurgiu (ora 19:00)

default

Dimensiune font:

| 26-04-2018 16:25

 

Trupa lui Flavius Stoican a rămas singura formaţie fără victorie în play-off, ea având până etapa trecută companie din partea Astrei, cea care însă s-a impus luni, la Giurgiu, cu 1-0, în faţa celor de la CS Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru runda inaugurală a returului. Nici CSM Poli n-a jucat chiar degeaba în amintita etapă, ea reuşind în Copou să obţină primul său punct din play-off, remizând, 1-1, cu CFR Cluj. „Ne-am luptat de la egal la egal cu o echipă care se bate la cucerirea titlului de campioană, important fiind că băieţii mei au văzut şi în acest meci că nu există diferenţă între ei şi cele mai bune formaţii din campionat”, a declarat antrenorul Flavius Stoican la conferinţa de presă de ieri dedicată jocului de astăzi, de la ora 19:00, cu Astra, meci-restanţă din contul etapei a II-a a play-off-ului. Partida a fost amânată în martie din cauza ninsorii, dar poate că dacă ea s-ar fi disputat la data stabilită acum n-am mai fi vorbit despre echipa ieşeană ca fiind singura fără victorie, mai ales că în sezonul regulat a remizat, 0-0, la Giurgiu, şi s-a impus cu 1-0 în Copou.

 

Citeşti şi: De fier să fii şi tot nu rezişti!

 

Este un meci dificil, pe care vrem să-l câştigăm deoarece vrem să atingem un obiectiv îndrăzneţ, care ne este la îndemână - ocuparea locului 5. Astra are un antrenor foarte experimentat, foarte bun, dar şi un lot de jucători care cu Craiova a reuşit să se impună cu 1-0, joc în care şi-a creat multe situaţii de gol, aşa că n-a fost vorba de o victorie nemeritată. Vom avea un meci foarte greu, dar avem speranţe că îi putem învinge, aşa cum am reuşit în faţa propriilor noştri spectatori în returul sezonului regulat. Avem forţa necesară pentru a cuceri toate cele trei puncte puse în joc”, a menţionat Stoican.

Antrenorul de la CSM Poli nu va putea conta pe Bădic şi Frăsinescu, fotbalişti pentru care nu este deloc exclus ca rupturile musculare suferite să îi scoată din circuit până la finalul sezonului, dar îi are la dispoziţie inclusiv pe Chelaru şi Bosoi. „Am în componenţă jucători care îşi doresc să intrăm în istoria oraşului. Lui Jo îi expiră contractul la finalul sezonului, dar se pregăteşte exemplar, iar din discuţiile purtate cu el mi-a spus că şi-ar dori să continue la Iaşi. În afara lui Jo mai au oferte Qaka, Panţîru şi Platini, dar nu este vorba de ceva concret, ci numai discuţii de principiu”, a adăugat Stoican, el fiind însoţit la conferinţa de presă de Alexandru Zaharia, jucător care în prima repriză a partidei cu CFR a fost folosit mijlocaş stânga, pentru ca după pauză să fie trimis pe post de fundaş dreapta, la 1-1 el suflându-i mingea lui Omrani chiar în momentul în care atacantul oaspete se pregătea să modifice tabela. „Avem un moral bun după disputa cu CFR, va fi destul de greu cu Astra, o echipă bine organizată, care n-a primit gol cu Craiova, dar avem speranţe că le vom oferi 3 puncte propriilor fani. Dacă vom învinge vom merge cu şi mai mult entuziasm la Giurgiu şi vom încerca să câştigăm şi acel meci”, a declarat Zaharia, el referindu-se la meciul de luni, de la Giurgiu, din contul etapei a II-a a returului.

Biletele pentru confruntarea de diseară pot fi achiziţionate, începând cu ora 10:00, de la casele Stadionului „Emil Alexandrescu”, şi costă 15 lei la peluze şi 30 de lei la Tribunele A şi B. Reamintim că suporterii care au cumpărat tichete în martie vor putea intra cu ele la partida de astăzi. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei