Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir pot scăpa de dosarul Craiova
Dimensiune font:
Curtea Constituţională susţine că statutul FRF nu se încadrează la legislaţia primară, ceea ce face ca acuzaţia de abuz în serviciu să nu mai poate subzista
Trimişi în judecată de procurorii anticorupţie şi condamnaţi la pedepse cu suspendare, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi fostul şef de la Liga Profesionistă, Dumitru Dragomir, ar putea scăpa de acuzaţiile de abuz în serviciu în dosarul dezafilierii echipei Universitatea Craiova patronată de Adrian Mititelu. Cheia dosarului celor doi o reprezintă publicarea de către Curtea Constituţională a motivării date în decizia de interpretare a ceea ce înseamnă acuzaţia de abuz în serviciu.
În actul de trimitere în judecată a celor doi procurorii DNA au reţinut că la data de 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal s-a hotărât excluderea provizorie a S.C. Fotbal Club U Craiova S.A. Excluderea a fost pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva, spun procurorii DNA, în ce au constat încălcările şi gravitatea lor. Anchetatorii spun că abuzul în serviciu făcut de Sandu şi Dragomir constă fix în luarea deciziei de excludere şi că la adoptarea ei căreia nu s-au respectat prevederile statutare ale FRF. DNA s-a mai folosit în susţinerea acuzaţiilor şi o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti din procesul civil dintre Adrian Mititelu şi Federaţia Română de Fotbal care dădea dreptate Universităţii Craiova şi constata că excluderea s-ar fi făcut prin exces de putere.
Ce spune Curtea
Numai că hotărârea Curţii de Apel a fost anulată între timp, în urma contestaţiei FRF, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care a constatat că sancţiunea e perfect valabilă.
Acum însă, potrivit deciziei Curţii Constituţionale se poate reţine acuzaţia de abuz în serviciu doar dacă acuzatorul precizează în mod expres ce text de lege a încălcat cel suspectat de luarea unei decizii abuzive. „Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului”, se precizează în motivarea Curţii Constituţionale.
Ori Sandu şi Dragomir sunt acuzaţi că au încălcat statutul Federaţiei Române de Fotbal la luarea deciziei dezafilierii. „Statutul unei Federaţii nu se încadrează la legislaţie primară conform definiţiei Curţii Constituţionale ci intră în categoria a ceea ce noi numim legislaţie secundară. Teoretic acuzaţia de abuz în serviciu nu mai poate subzista în aceste condiţii”, au explicat surse judiciare pentru EraNews. Fix pentru aceleaşi gen de fapte de abuz au fost trimise în judecată şi cele două entităţi, Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal.
Despăgubiri uriaşe
Sandu şi Dragomir au fost condamnaţi pe 13 iunie a.c. de Tribunalul Bucureşti la câte trei ani închisoare cu suspendare iar FRF şi LPF la plata unor amenzi în dosarul dezafilierii Universităţii. Cei doi dar şi cele două entităţi trebuie însă să plătească despăgubiri de peste 240 de milioane de euro către SC Fotbal Club Universitatea Craiova. Cum dosarul nu s-a soluţionat definitiv, părţile declarând apel care urmează să fie judecat de Curtea de Apel Bucureşti decizia CCR se aplică şi în acest dosar.
Sandu şi Dragomir mai au şi o acuzaţie de folosire a influenţei pentru a-i determina pe ceilalţi membri ai Comitetului Executiv de la FRF să voteze decizia de dezafiliere dar e greu de crezut că aceasta va mai rămâne în picioare dacă va fi desfiinţat abuzul în serviciu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau