Modificaţi clasamentul!
Dimensiune font:
Astăzi sunt programate partidele etapei a V-a a Diviziei Naţionale de Seniori la rugby, rundă în care formaţia ieşeană Politehnica Unirea, pregătită de antrenorii Iulian Iftenie şi Bogdan Budişteanu, se va confrunta la Petroşani cu echipa locală Ştiinţa. Gruparea din Copou a pornit la drum joi noaptea şi a ajuns la destinaţie ieri, la ora prânzului.
Nu au urcat în autocar, pe lângă mai vechii indisponibili Bişoc şi Cremeniţchi, nici Butnariu, căruia i-au fost recomandate două săptămâni de pauză în urma accidentării suferite etapa trecută, acasă cu CS Năvodari, Bolat (nu s-a putut învoi de la serviciu) şi Crâşmaru, ultimul efectuând ieri un examen RMN pentru a afla ce probleme are la genunchi.
Astfel, antrenorii ieşeni sunt nevoiţi să recurgă la noi improvizaţii pentru a trimite pe teren cea mai bună formulă de echipă care să obţină primul succes din actualul sezon. Deşi şi-a propus să câştige campionatul, Poli Unirea este singura formaţie din DNS care deocamdată n-a punctat şi la capitolul „victorii”, însă Iftenie nici nu concepe că echipa sa nu se va impune la Petroşani. „Gluma se îngroaşă cam tare. Avem deja trei înfrângeri din trei meciuri şi nu ne mai putem permite vreun pas greşit. Trebuie însă ca băieţii să joace foarte bine pentru a ne putea impune punctul de vedere”, a declarat Iulian Iftenie. D.GAŞPAR
CLASAMENT DNS RUGBY 1. CSM U-23 4 4 0 0 141-14 18 (2 pb) 2. RC Bârlad 3 2 1 0 81-31 11 (1 pb) 3. CS Năvodari 4 2 1 1 60-55 11 (1 pb) 4. Suceava 3 2 0 1 44-39 10 (2 pb) 5. RCM Galaţi 3 2 0 1 46-46 9 (1 pb) 6. Petroşani 4 1 0 3 53-95 6 (2 pb) 7. CSUAV Arad 4 1 0 3 47-119 5 (2 pb) 8. Buzău 4 1 0 3 58-116 4 (0 pb) 9. Poli Iaşi 3 0 0 3 35-50 2 (2 pb)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau