Nimic de reproşat în contextul restanţelor salariale

default

Dimensiune font:

| 11-04-2017 06:00

 

Fotbaliştii de la CSM Politehnica Iaşi au trecut cu bine sâmbătă şi de cel de-al doilea derby susţinut săptămâna trecută, dispunând în Copou cu 2-1 de FC Botoşani, după ce miercuri s-au impus cu 2-0 în deplasare cu Gaz Metan Mediaş. S-au instalat pe primul loc al play-out-ului, la fel ca şi în campionatul trecut, iar în ultimele şase meciuri au adunat cinci victorii şi un egal, consemnat în deplasare, bilanţ care însă contrastează cu restanţele salariale ce ajung vineri la trei luni!

Antrenorul Eugen Neagoe nu i-a putut folosi sâmbătă pe Bole şi Ciucur, dar din nou a gândit bine jocul şi a intrat pe teren cu formula optimă. El a trimis în câmp şapte jucători de profil defensiv, doar Cristea, Ştefănescu şi V. Gheorghe fiind partizanii fazei ofensive. Pe post de mijlocaş dreapta l-a avansat pe Bosoi, cum a procedat şi-n timpul meciului de la Mediaş, în faţa lui Voicu, iar ca mijlocaş stânga l-a jucat pe Ţigănaşu în faţa lui Sato. Aşadar doi fundaşi dreapta şi doi fundaşi stânga pe benzi pentru a-i opri pe M. Roman, respectiv Golofca, iar unul din cei doi mijlocaşi centrali a fost Mitic, titularizat cu folos în dauna lui Răuţă.

Eficienţă maximă

Echipa ieşeană s-a blocat excelent în preajma propriului careu mai ales după ce Ştefănescu a deschis scorul încă din minutul 4. Ţigănaşu a câştigat un duel aerian şi i-a pasat cu capul lui Ştefănescu, jucător căruia prestaţiile din ultimele două meciuri i-au dat curajul şi încrederea de care avea nevoie pentru ca, ajuns înaintea lui Burcă la minge, să intre decis în careu, să-l evite şi să finalizeze elegant, cu exteriorul, la colţul lung, la semi-înălţime, cu o fracţiune de secundă înainte ca Vaşvari să-i sufle balonul. Apărarea ieşeană a fost practic ermetică, benzile fiind închise, iar Mitic dând tonul la ieşiri precum ţepii unui arici când oaspeţii se încumetau să se apropie la mai puţin de 20 de metri de poarta lui Grahovac.

Golofca a avut o tresărire şi a şutat destul de periculos, însă Grahovac a respins în corner balonul ce se ducea sub transversală, dar şi Ţigănaşu, cu un consistent aport ofensiv, a avut o situaţie favorabilă, dar nu i-a ieşit lobul. Nici lui Cristea nu i-a ieşit stopul pe coapsă la o centrare bună din partea lui Sato, dar trebuie remarcat cornerul bine executat de Ţigănaşu şi mai ales apariţia lui Bosoi, care a reluat fulgerător cu capul de la 6 metri, fără speranţe pentru portarul Cobrea. Popovici n-a mai avut curaj să încerce să-l stopeze, aşa cum l-a faultat în minutul 7 la lovitura liberă executată de V. Gheorghe, jucător care a reuşit şi el două recuperări în prima repriză, şi iar am putea vorbi de maximum de eficienţă din partea echipei ieşene.

Reprize diferite

Actul secund n-a mai fost aşa de bun pentru CSM Poli, iar la acest lucru a contribuit şi faptul că a ieşit Voicu de pe teren, accidentat. A intrat Răuţă, iar Bosoi a fost coborât fundaş dreapta, însă a fost depăşit din preluare de Golofca în minutul 57, a mai şi alunecat, iar Răuţă mai mult a privit faza în care jucătorul de la FC Botoşani a şutat plasat, pe jos, la colţul scurt, şi a redus din diferenţă.

Se simţea nevoia de suflu nou în atac, aşa că a fost trimis în luptă Golubovic, dar sacrificatul fără vină a fost Mitic, deoarece trebuia înlocuit obligatoriu un jucător extra-comunitar, iar până să intre şi Panţîru, în locul lui Ţigănaşu, a părut în câteva momente că echipa ieşeană juca în sistemul 4-3-3. Panţîru a abordat cu mult curaj două faze în care a reuşit o cascadă de driblinguri, dar numai prospeţimea sa n-a fost suficientă pentru a da şi mai multă consistenţă atacurilor.

Presiunea oaspeţilor s-a accentuat spre finalul disputei. Ei au insistat pe dreapta, de unde M. Roman centra de regulă pe cealaltă parte atât de bine că balonul ajungea la Golofca, cel care a avut două bune situaţii de gol. Mai întâi a reluat din plonjon cu capul din colţul careului mic, la colţul scurt, dar Grahovac a respins de lângă bară, pentru ca apoi să repete faza de la gol, dar de data asta Bosoi s-a aruncat spre minge şi a reuşit să-l contreze. Balonul însă a căpătat înălţime şi s-a dus spre colţul lung, dar a nimerit stâlpul din stânga lui Grahovac şi apoi a sărit în braţele portarului bosniac, iar crucea mare pe care şi-a făcut-o Frăsinescu a fost sugestivă pentru finalul plin de emoţii al încă unui meci încheiat cu bine de o echipă căreia din punct de vedere sportiv chiar nu i se poate reproşa mai nimic! Dragoş GAŞPAR

 

 

 

 

Credit foto: Dragoş Păşcăneanu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei