Nu pleacă nimeni de la Penicilina Iaşi
Dimensiune font:
Nici nu s-a încheiat încă actualul campionat al Diviziei A1 feminine de volei că Penicilina Iaşi, clasată pe locul 10, a repurtat deja un prim succes în perspectiva sezonului 2014/2015. Negocierile purtate de preşedintele Vasile Stângă cu jucătoarele aflate la final de acord s-au încheiat cu succese pe linie, aşa că lotul formaţiei ieşene este acum aidoma celui cu care s-a prezentat la ultimul joc de campionat, mai precis cuprinde unsprezece jucătoare: Mihaela Stângă, Cristina Lungu, Melinda Sipos, Dana Popovici, Andra Streşină (toate au încheiat noi acorduri cu Penicilina), Ana Berdilă, Ana Ursachi, Simona Mocanu, Diana Studineanu, Cătălina Lungu şi Iuliana Cazamir. „Sunt mulţumit că am reuşit să ne păstrăm jucătoarele, rămâne de văzut ce transferuri vom reuşi să realizăm pentru a întări formaţia”, a declarat Stângă.
Antrenorul principal Rareş Puni şi-a manifestat şi el satisfacţia că lotul n-a cunoscut nicio pierdere: „Eu sunt mulţumit de cum au muncit fetele în timpul sezonului petrecut împreună şi sunt convins că ele pot progresa în continuare. Dacă vom putea coopta şi alte voleibaliste valoroase vom putea scurta perioada de timp până vom ajunge să avem un cuvânt greu de spus în campionat”.
După încheierea negocierilor, fetele au intrat în vacanţa de Paşte, însă de la începutul lunii viitoare vor reveni la pregătirile conduse de Puni împreună cu Tatiana Popa. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau