Păcat de primul set!

default

Dimensiune font:

| 18-12-2017 05:06

 Penicilina Iaşi - CSM Târgovişte 0-3 în etapa I a returului Diviziei A1 feminine de volei

 Partida dintre Penicilina Iaşi şi CSM Târgovişte, desfăşurată ieri în Sala Polivalentă şi contând pentru prima etapă a returului, a fost ultima a anului din Divizia A1 feminină. Chimistele pregătite de antrenorul Rareş Puni aveau nevoie de un succes pentru a evita ultimul loc al clasamentului până pe 13 ianuarie, când este programată prima rundă din 2018, dar şi adversara sa ţintea acelaşi lucru pentru a petrece patru săptămâni pe podium. A rezultat un meci spectaculos în care voleibalistele de la Penicilina au demonstrat că potenţialul ei real este cu totul altul, însă va trebui să-l etaleze şi în disputele cu echipele mai slab cotate. Ca şi în etapa anterioară, cu CSM Bucureşti, liderul clasamentului, jucătoarele lui Puni au etalat în dese faze un volei de calitate, iar dacă ar fi jucat aşa şi cu CSM Lugoj (acasă), Universitatea Cluj şi Dinamo (ambele în deplasare) ar fi ocupat o cu totul altă poziţie în clasament.

Penicilina a intrat şi ieri destul de timorată pe teren, echipa oaspete distanţându-se la trei-patru puncte pe tabelă la începutul meciului în principal pe greşelile de dincolo de fileu. La primul time-out tehnic (4-8), trupa lui Puni parcă a realizat că pericolul nu vine dinspre CSM şi a început să fie mult mai atentă la preluări, să blocheze cu mai multă precizie, aşa că şi atacurile începeau să se transforme mai uşor şi mai des în puncte. Oaspetele au părut surprinse de schimbarea din jocul Penicilinei şi au început să intre în criză de idei, aşa că echilibrul instaurat pe teren s-a văzut şi pe tabelă (18-18).

La 21-21, însă, Streşină a greşit serviciul, deşi de regulă ea serveşte foarte bine, iar CSM s-a distanţat la 21-24. Penicilina a jucat perfect şi a egalat la 24 cu un blocaj decisiv din partea Anei Ursachi şi două puncte consecutive semnate de Cvijovic în aplauzele spectatorilor din Polivalentă. Aceeaşi Cvijovic a mai salvat o minge de set, iar aceeaşi Ursachi, tot cu un blocaj decisiv, a făcut ca tabela să indice 26-25 pentru Penicilina! Echipa ieşeană s-a temut parcă să facă şi pasul decisiv spre câştigarea primului set, a comis iarăşi câteva mici erori şi CSM şi l-a adjudecat cu 29-27!

Celelalte două seturi ale disputei s-au desfăşurat în mare parte după scenariul de mai sus, cu deosebirea că încrederea Penicilinei în propriile forţe a fost tot mai scăzută, iar oaspetele au profitat de toate greşeluţele adversarelor pentru a-şi impune punctul de vedere. Scor final: 0-3 (27-29, 16-25, 17-25).

Penicilina a evoluat în următoarea componenţă: Milivojevic, Gagea, Ursachi (9 puncte, dintre care 4 blocaje din cele 7 ale echipei), Graboveţkaia 11, Cvijovic 10, Streşină 6 (au mai evoluat Pintea - libero, Stângă şi Andreica).

Campionatul Diviziei A1 se va relua pe 13 ianuarie 2018, dată la care echipa ieşeană se va confrunta în deplasare cu Medicina Tg. Mureş. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei