Pe scurt
Dimensiune font:
Serena Williams a declarat forfait pentru turneul de la Madrid
Americanca Serena Williams, numărul unu mondial al tenisului feminin, a declarat forfait pentru turneul WTA de la Madrid, din cauza unei stări febrile, au anunţat organizatorii. Serena Williams, învingătoare la Madrid în 2012 şi 2013, a anunţat că a avut febră în ultimele zile şi nu este sută la sută din punct de vedere fizic. În absenţa americancei, poloneza Agnieszka Radwanska devine cap de serie numărul unu la Madrid. Tot vineri şi-a anunţat absenţa de la Madrid şi sora Serenei, Venus Williams, numărul 14 în clasamentul WTA.
Ioan-Dan Gaşpar, vicecampion mondial la amatori
Ioan-Dan Gaşpar a cucerit medalia de argint, cu 7 puncte din 9 posibile, la Campionatele Mondiale de şah pentru amatori, categoria U 1.700, competiţie care a avut loc la Halkidiki (Grecia), informează site-ul oficial al Federaţiei române de şah. Turneul a fost câştigat de indianul Jatin S.N., cu 8 puncte, după 9 runde. Sportivul român a fost pe vremuri elev al doamnei Ligia Jicman-antrenor emerit, care a declarat că l-a consiliat şi pe durată acestei competiţii.
Platini a ajuns la TAS pentru „un nou meci”
Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Michel Platini, a ajuns ieri dimineaţă, la Tribunalul Arbitral al Sportului din Lausanne (TAS), cea mai înaltă jurisdicţie sportivă, în faţa căreia contestă suspendarea pentru şase ani din toate activităţile legate de fotbal, informează AFP. „Sunt bine. Astăzi este începutul unui nou meci, o finală şi suntem toţi pe aceeaşi linie. Sunt optimist, vom câştiga”, a declarat Platini înainte de a intra în tribunalul arbitral. Pe data de 21 decembrie, Platini a fost suspendat pentru opt ani de către justiţia internă a FIFA, fiind privat de orice activitate legată de fotbal, pedeapsă redusă la şase ani în apel în luna februarie.
Trimis în instanţă ca urmare a dezvăluirilor privind efectuarea unei plăţi în valoare de 1,8 milioane euro primiţi în 2011 de la FIFA, pentru remunerarea unui serviciu de consilier al lui Joseph Blatter, pe atunci preşedintele instanţei mondiale a fotbalului, Platini a fost găsit vinovat de „abuz de poziţie” şi „conflict de interese”.
Bute, optimism înainte de meciul cu Badou Jack
Pugilistul român Lucian Bute a declarat la Washington, că se simte în formă înaintea meciului pe care-l va susţine, pe 30 aprilie, cu suedezul Badou Jack şi consideră că presiunea va fi mult mai mare pe adversarul său. „Sunt recunoscător pentru această oportunitate, de a lupta pentru titlul WBC. Pregătirea mea a fost foarte bună, mă simt puternic şi am muncit foarte mult ca să pregătesc confruntarea cu Badou Jack. A fi campion de două ori este un vis, dar sâmbătă noapte veţi vedea un nou campion. Acum presiunea nu este pe umerii mei, nu eu sunt campionul ci Badou Jack, de aceea cred presiunea va fi pe el”, a spus Bute. Gala care va avea loc la arena DC Armory din Washington va mai cuprinde, pe lângă confruntarea dintre Lucian Bute şi Badou Jack, şi meciul dintre dintre britanicul James DeGale, actualul campion mondial IBF la supermijlocie, şi mexicanul Rogelio Medina. Învingătorii celor două întâlniri urmează să se înfrunte într-un meci pentru unificarea titlului mondial la această categorie, în cursul acestui an.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau