Pe scurt
Dimensiune font:
Steaua a mai luat un jucător care a evoluat la Iaşi
Aşa cum Gigi Becali a anunţat nu demult, de ieri, Mitrea este noul jucător al Stelei. Cele două părţi au oficializat astăzi mutarea, fostul fundaş central al Viitorului venind sub comanda lui Reghe sub formă de împrumut pentru un an. În măsura în care va da randament, Steaua are opţiunea să îl transfere definitiv. „Sunt fericit că am ajuns la Steaua pentru că este un transfer pe care mi l-am dorit. Postul meu este cel de fundaş central, dar numai antrenorul este cel care hotărăşte unde crede că trebuie să joc. Da, am doi concurenţi pe post, doar doi, dar sunt printre cei mai buni din România. Probabil că venirea în România m-ar putea ajuta şi în legătură cu echipa naţională pentru că de la Steaua e mai simplu să ajungi la lot. Dacă ar veni aici şi Răzvan Marin cu Florin Tănase, pentru mine ar fi perfect pentru că ne cunoaştem foarte bine”, a declarat Mitrea. Fundaşul central în vârstă de 28 de ani a semnat un contract valabil pe un an şi va purta tricoul cu numărul 3. Mitrea a jucat şi la CSMS Iaşi, în 2011, când a fost transferat de la Câmpia Turzii. Primul jucător transferat de la CSMS Iaşi a fost Bojan Golubovic.
Budescu, la un pas de revenirea la Astra
Constantin Budescu se antrenează de ceva timp cu Astra. Într-un comunicat oficial, postat pe site-ul oficial al clubului, giurigiuvenii dau senzaţia că mutarea este doar o chestiune de timp. Din câte se pare, Dalyan Yifang şi-a dat acordul ca Budescu să evolueze până în iarnă sub formă de împrumut în Liga 1, negocierile între fotbalist şi clubul campion fiind în acest moment pe ultima sută de metri. „Ploieşteanul Constantin Budescu a participat la antrenamentul de joi seară al campioanei Astra Giurgiu (desfăşurat la Ploieşti), efectuând prima şedinţă de pregătire, separat de colegii săi, deocamdată, fostul căpitan al alb-negrilor vizând reacomodarea la efort, după o perioadă destul de lungă în care a fost accidentat”, este postarea de pe site-ul Astrei. De menţionat că de Budescu s-a interesat şi Dinamo, însă se pare că oferta primită de la clubul din Ştefan cel Mare este cea mai puţin interesantă din punct de vedere financiar. „Probabil Budescu va semna cu Astra”, a confirmat Ioan Andone, în conferinţa de presă de astăzi.
Flacăra olimpică a fost stinsă de un grup de protestatari
Torţa olimpică a fost stinsă la Rio de Janeiro din cauza protestelor profesorilor ce au avut loc în timpul unui marş al simbolului de la Jocurile Olimpice, informează The Guardian. Un grup de profesori care protestează zilele acestea pentru salarii mai mari a stins, după mai multe încercări, flacăra olimpică. Protestatarii au distrus de asemenea mai multe automobile, iar autorităţile din Brazilia au răspuns cu gaze lacrimogene şi spray paralizant. În ciuda neplăcerilor, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Jocurilor Olimpice a încercat să minimalizeze problema. „Torţa se stinge adesea şi este reaprinsă. Flacăra nu se stinge niciodată”, a declarat Philip Wilkinson, purtător de cuvânt al Jocurilor Olimpice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau